Premiu de excelența cu scandal
Un penibil scandal risca sa arunce o lumina negativa asupra ceremoniei de decernare a Premiilor de Excelența pentru personalitațile oradene. Membrii echipei formate pentru desemnarea „tinerilor de viitor” îl acuza pe președintelui juriului ca a modificat, cu de la sine putere, lista candidaților la titlu.
Fals!
Trei membri ai juriului format pentru a desemna candidații la categoria „Tinerii de perspectiva” ai Oradiei susțin ca lista nominalizaților la titlu, data publicitații de președintele comisiei Iulius Delorean, este diferita de cea votata de ei. Printr-o sesizare adresata Consiliului Local, Alexandru Simon, reprezentantul Asociației Pro Democrația, atrage atenția ca pe poziția a treia din lista figura Barany Monika și nu Kormanyos Laszlo. Afirmația lui Simon e susținuta de alți doi colegi, Makai-Dimeny Judit și Szabo Jozsef.
„Am vazut și eu, în presa, lista și pot sa va confirm ca era diferita de cea votata de noi”, spune Szabo. Simon susține ca, la sfârșitul deliberarilor, Delorean i-a asigurat ca ordinea votata acolo va fi cea data publicitații.
„Eu nu știu cum a aparut domnul Kormanyos pe lista, însa nu pot sa fiu de acord cu modificarea ei”, spune reprezentantul APD.
Televoting
BIHOREANUL a aflat ce s-a întâmplat. Sarkadi Zsolt , membru al juriului, a votat și el dar, surpriza, dupa terminarea deliberarilor și prin telefon! Deși procedura este cel puțin neortodoxa, Sarkadi invoca faptul ca, fiind directorul Filarmonicii, nu a avut timp sa se deplaseze la ședința juriului din care facea parte.
„M-a sunat domnul Delorean și am votat la telefon. Eu, ca membru al comisiei, am aceleași drepturi ca și ceilalți”, spune el, convins ca a fost cât se poate de corect. Atât doar, ca votul lui Sarkadi a rasturnat clasamentul stabilit de plen! Cu 454 de puncte, profesorul Kormanyos Laszlo a luat-o înaintea Monikai Barany, reprezentanta Uniunii Femeilor adunând 448 de puncte.
Cu „nu” în brațe
Consilierul local UDMR Iulius Delorean da vina pe lipsa de interes a membrilor juriului. „Am avut ședințe la care am fost doar doi. Doar nu era sa fug eu dupa curul lor, sa-i aduc la ședințe!”.
Delorean susține ca a trebuit sa-l sune pe Sarkadi pentru ca opțiunea sa era „relevanta”. Însa tot el recunoaște ca, dupa ce a mai obținut un vot, nu s-a mai deranjat sa-i caute și pe ceilalți doi membri ai juriului care nu catadicsisera sa vina la ședințe, adica reprezentanții organizațilo studențești AIESEC și ELSA.
Delorean contraataca spunând ca fiecare dintre cei trei membri ai juriului, care veneau cu regularitate la ședințe, susțineau câte un candidat. „Domnul Simon a susținut-o pe Barany Monika. Mie nu-mi pasa, eu n-am facut nici o propunere, nu cunosc pe nici unul dintre candidați”.
Pus în fața acestei jenante situații, președintele se declara gata sa mai supuna o data la vot lista candidaților. Cu o singura condiție. Sa-i adune altcineva pe membrii juriului!
Oscarul oradean
Teatrul de Stat gazduieste, pe 19 decembrie, ceremonia de decernare a Premiilor de Excelența, lansate de primarul Petru Filip pentru a marca cei 100 de ani scurși de la ridicarea cladirii municipalitații oradene. Nu mai puțin de 11 jurii, formate din câte 7 persoane, au fost solicitate sa-i desemneze pe cei mai buni oradeni în domenii de activitate ca: politica, arte, sport etc. Din nefericire, acum, la finalul jurizarilor, se vede ca unii președinți și membri de jurii nu și-au luat în serios misiunea.
„Eu n-am concurat pentru lauri, ci doar pentru onoarea de a fi acolo. Acum, ce sa va spun? E pacat ca se petrec asemenea lucruri”… Monika Barany, tânara detronata de pe lista nominalizaților
Florin Budea
[Bihoreanul]