Premiile Sindicatului Actorilor americani: „CODA”, „Ted Lasso”, „Squid Game” și „Succession” au obținut victorii majore
„CODA”, „Ted Lasso”, „Squid Game” și „Succession” au obținut victorii majore la Premiile Sindicatului Actorilor americani (SAG) 2022 duminică seara, Troy Kotsur din „CODA” făcând istorie ca fiind primul actor surd care a câștigat un Premiu SAG. Kotsur a obținut trofeul pentru cel mai bun actor în rol secundar. De asemenea, filmul a făcut istorie ca primul film cu o distribuție predominant cu deficiențe de auz care a primit premiul pentru Performanță remarcabilă a unei distribuții într-un film.
Folosind un interpret pentru limbajul semnelor, el a explicat că este membru SAG din 2007 și că acum se simte ca și cum ar fi în sfârșit parte din familie.
Ariana DeBose a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru „West Side Story”, spunând publicului că a durat mult să se poată numi actriță, deoarece rădăcinile ei provin din dans și Broadway.
Lisa Kudrow și Mira Sorvino s-au reunit pentru a prezenta premiul pentru cea mai bună distribuție, unde „Ted Lasso” a câștigat premiul la categoria Serial de comedie.
„Ted Lasso” obținuse deja o victorie anterioară pe partea TV, când Jason Sudeikis a câștigat premiul pentru cel mai bun actor în rol principal într-un serial de comedie, după trofeul său de la Emmy din septembrie.
Jean Smart a câștigat premiul pentru interpretarea remarcabilă a unei actrițe într-un serial de comedie pentru „Hacks”, care marchează prima ei victorie la Premiile SAG după trofeul de la Premiile Emmy din septembrie.
Lee Jung-jae a câștigat premiul pentru cel mai bun actor într-un serial dramă pentru rolul său din „Squid Game” de la Netflix. El a mulțumit fanilor din întreaga lume și echipei „Squid Game”, care l-au încurajat din public.
„Squid Game” a obținut a doua victorie când co-starul lui Lee, Jung Ho-yeon, a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță într-un serial dramă și a fost la fel de surprinsă, ținând un discurs emoționant și mulțumind celorlalți actori din sală pentru că au fost inspirația ei.
„Succession” a câștigat primul său premiu SAG pentru cea mai bună distribuție la categoria serial dramă. Brian Cox a urcat pe scenă pentru a mulțumi HBO, scenariștilor și distribuției, inclusiv lui Sarah Snook și Matthew Macfadyen, care nu au fost acolo pentru a accepta premiul în persoană.
Kate Winslet a câștigat un trofeu pentru rolul din „Mare of Easttown” pentru cea mai bună interpretare a unei actrițe la categoria film TV sau serii limitate. Winslet nu a fost acolo pentru a accepta premiul, așa că vedetele „The Power of the Dog” Benedict Cumberbatch și Jesse Plemons l-au primit în numele ei.
Michael Keaton a câștigat premiul pentru cel mai bun actor în rol masculin într-un film TV sau serie limitată pentru „Dopesick”, care a fost prezentat de Salma Hayek.
Jessica Chastain a câștigat premiul pentru cea mai bună actriță într-un rol principal pentru interpretarea din „The Eyes of Tammy Faye”, marcând a doua sa victorie SAG. Ea le-a mulțumit colegilor ei, printre care Andrew Garfield și Vincent D’Onofrio, și i-a mulțumit lui Tammy Faye Bakker, numind-o „pionieră”.
Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal masculin l-a câștigat Will Smith pentru rolul lui Richard Williams în „King Richard”. Într-un discurs emoționant el a mulțumit familiei Williams pentru că i-a încredințat povestea de viață și a spus că este mândru să le prezinte în industrie pe Saniyya Sidney și Demi Singleton, care au interpretat rolul lui Venus și, respectiv, Serena Williams.
Premiul pentru performanța remarcabilă a unei distribuții într-un film a fost acordat filmului „CODA”.
Helen Mirren a primit premiul SAG pentru întreaga carieră.
Screen Actors Guild (SAG) Awards este una dintre cele mai urmărite ceremonii din sezonul de premii de la Hollywood, care culminează de obicei cu gala Oscar, pentru că actorii formează una dintre cele mai numeroase secțiuni ale membrilor cu drept de vot în Academia de film americană. Premiul SAG pentru cea mai bună distribuție este echivalentul unui trofeu pentru cel mai bun film. Mulți dintre câștigătorii SAG Awards primesc ulterior și trofeul Oscar – cu o rată de aproximativ 50%. Cel mai recent s-a întâmplat în 2020, când „Parasite”, de Joon-ho Bong a primit ambele premii.
După ce, anul trecut, câștigătorii au fost anunțați virtual, din cauza pandemiei, anul acesta, ceremonia de decernare a trofeelor SAG a vut loc fizic, pe 27 februarie, în tradiționalul spațiu Barker Hangar din Santa Monica. Evenimentul a fost difuzat în direct pe TNT și TBS.
Foto: HBO
CITEȘTE ȘI: Premiile Sindicatului Actorilor americani: House of Gucci, „Ted Lasso”, „Succesion” conduc nominalizările