Premiile Oscar: Cinci titluri controversate care au primit trofeul pentru cel mai bun film

12 01. 2022, 11:37

Premiile Oscar reprezintă răsplata supremă pentru majoritatea oamenilor implicați în industria filmului din America și nu numai. Nu întotdeauna, însă, alegerile Comitetului care acordă trofeele sunt populare.

De exemplu, unele dintre cele mai faimoase producții răsplătite cu Oscaruri la categoria cel mai bun film nu au un scor foarte bun pe Rotten Tomatoes, o platformă populară și de încredere care agregă recenzii pentru filme și seriale.

Fiecare producție primește, pe platformă, un procent. Cu cât acesta este mai mare, cu atât filmul sau serialul respectiv este mai apreciat de către cei care au scris recenzii despre el. Filmele cu cel mai mare scor (99% fiecare) sunt „It Happened One Night” (1934) și „Citizen Kane” (1941).

Vă prezentăm cinci filme, câștigătoare de Oscar, care nu au un scor foarte bun pe Rotten Tomatoes:

5. „Gentlemen’s Agreement” (1947) – 76%

Creatorii producției au plecat cu trei premii Oscar acasă. În film, jurnalistul Phil Green (Gregory Peck) pretinde că este evreu pentru a realiza un articol despre anti-semitism. După ce se îndrăgostește de o femeie lucrurile se complică. Potrivit unor critici, filmul nu se ridică la nivelul așteptărilor și este mai degrabă „important” decât „bun”.

4. „Crash” (2004) – 74%

Foarte mulți oameni nu înțeleg de ce „Crash” a primit trofeul pentru cel mai bun film. Pentru mulți critici aceasta este una dintre cele mai mari greșeli făcute vreodată de Comitetul care acordă premiile Oscar. Potrivit lor, filmul nu reflectă corect realitățile sociale din Los Angeles. O alegere mai bună în anul respectiv, susțin multe voci, ar fi fost „Brokeback Mountain”.

3. „The Great Ziegfeld” (1936) – 71%

Filmul spune povestea lui Florenz Ziegfeld, unproducător faimos de teatru implicat într-un triunghi amoros la fel de faimos. Filmul a fost criticat pentru modul în care a prezentat-o pe Farida Mahzar, o dansatoare renumită. „The Great Ziegfeld”, care a câștigat trei premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, nu are un scor prea bun – 6,7 – nici pe IMDB.

2. „Forrest Gump” (1994) – 71%

În acest caz controversa este foarte mare. Unii cinefili adoră acest film, care a câștigat șase Oscaruri, pe când alții spun că este lăudat exagerat. Poate că „Forrest Gump” ar fi scăpat de controverse dacă nu concura la categoria cel mai bun film cu două titluri excelente, „Shawshank Redemption” și „Pulp Fiction”.

1. „Around The World In 80 Days” (1956) – 69%

Pelicula, care a câștigat cinci premii Oscar, spune povestea lui Phileas Fogg, un englez care promite să facă înconjurul lumii în 80 de zile. Primul film a fost atât de popular încât în 2004 a urmat un remake. Mulți critici spun, însă, că distribuția excelentă a filmului nu face decât să mascheze lacunele din scenariu.

CITEȘTE ȘI:

Gala Oscar va avea o gazdă, pentru prima dată din 2018

Genurile de filme pe care cinefilii pur și simplu nu le pot „digera”