Premierul ar fi trebuit sa elaboreze strategia anti-seceta în ianuarie
Democrata Sulfina Barbu a sustinut, într-o conferinta de presa, ca în ianuarie a prezentat în Guvern o nota, în care a aratat ca anul 2007 va fi secetos, astfel ca premierul ar fi trebuit sa elaboreze atunci strategia anti-seceta, nu în luna iulie.
Fostul ministru al Mediului a precizat ca, desi Guvernul trebuia sa transmita la Bruxelles, tot în luna ianuarie, Programul National pentru Dezvoltare Rurala, Executivul a facut acest lucru cu 6 luni întârziere, pe 26 iunie.
Ea a spus ca, prin intermediul acestui program national, fermele mici afectate de seceta ar fi primit, de la UE, câte 1.500 de euro, reprezentând fonduri de semisubzistenta.
Reprezentanta PD a aratat ca Guvernul trebuie sa îsi asume esecul gestionarii situatiei de criza, rezultate în urma secetei, existând posibilitatea ca lucrarile de toamna pentru însamântari sa nu poata fi realizate în totalitate.
Ea a cerut Guvernului sa dispuna „masuri urgente” pentru salvarea anului agricol 2007-2008 si a afirmat ca, potrivit previziunilor, peste doua treimi din teritoriul tarii va fi afectat de seceta extrema în luna august.