Premierele săptămânii în cinema: Femeia în aur, Comoara şi Tonul perfect

29 05. 2015, 12:36


Orăşelul Alandala
Câştigător al premiului pentru cel mai bun film pentru copii la festivalul de film din Belfast (2014) şi Zurich (2014), Orăşelul Alandala este o comedie prin intermediul căreia, ne vom reaminti, cu zâmbetul pe buze, care sunt de fapt lucrurile care contează cu adevărat în viaţa, retrăind năzbâtiile copilăriei alături de simpaticii şi curajoşii protagonişti ai filmului.


 
Femeia în aur
„Femeia în aur” este povestea adevărată şi remarcabilă a călătoriei unei femei pentru a-şi revendica moştenirea şi a căuta dreptate pentru ce s-a întâmplat cu familia ei.

Capital uman
Lacul Como, Italia. Un biciclist a fost lovit de un jeep cu o seară înainte de Ajunul Crăciunului. Ce s-a petrecut în seara aceea?  Cum va schimba acest accident soarta înstăritei familii Bernaschi şi a familei Rovelli, aflată în pragul falimentului?

Tonul perfect
Realizat cu un buget de 29 milioane de dolari şi regizat de Elizabeth Banks, acest film muzical reprezintă cel de-al treilea succes de casă consecutiv în 2015 pentru studiourile Universal, după „Cincizeci de umbre ale lui Grey/ Fifty Shades of Grey” şi „Furios şi iute 7/ Fast and Furious 7”.

Pelicula „Tonul perfect/ Pitch Perfect 2”, care le are în distribuţie pe actriţele Rebel Wilson, Elizabeth Banks şi Anna Kendrick, este realizată în acelaşi registru cu primul film din serie, lansat în 2012 şi prezintă succesul obţinut de un grup muzical american de tip „a cappella” într-un concurs internaţional.

Comoara
Filmul „Comoara” spune povestea lui Costi, care lucrează la primărie şi duce o viaţă liniştită, cum îi place lui să spună. Seara obişnuieşte să-i citească poveşti fiului său de 6 ani. Preferata lor este „Robin Hood”.

Într-o seară, un vecin îl roagă să-i împrumute nişte bani. E disperat, banca i-a scos apartamentul la vânzare. Costi ezită, l-ar împrumuta pe vecin, dar asta i-ar periclita liniştea, are şi el credite la bancă. Îl refuză şi se întoarce la fiul său şi la Robin Hood. Vecinul revine. Îi spune că în satul bunicilor săi există o legendă: se zice că străbunicul său ar fi îngropat o comoară în curtea casei, înainte de venirea comuniştilor la putere. În cazul în care Costi va plăti pe cineva cu un detector de metale şi vor găsi comoara, o vor impărţi jumătate – jumătate. Costi nu stă prea mult pe gânduri. De a doua zi caută pe cineva cu un detector de metale…

Dezastrul din San Andreas
După ce falia din San Andreas cedează provocând un cutremur catastrofal de peste 9 grademagnitudine în California, un pilot de elicopter de intervenţie (Dwayne Johnson) şi fosta lui soţie îşi unesc forţele pentru a-şi salva fiica prinsă printre dărâmături în San Francisco.