Premierele săptămânii 19 februarie – 4 martie în cinema: George Clooney vs zombie

De: Nicoleta Nicolae / 19.02.2016, 13:56

Premierele săptămânii 19 februarie - 4 martie în cinema: George Clooney vs zombie
Weekendul acesta, pe marile ecrane din România debutează o comedie a fraţilor Coen, dar şi ecranizarea unui roman al lui Jane Austen cu... zombie.


Jurnalul unei cameriste
Celestine, o tânără cameristă, curtată şi admirată pentru frumuseţea ei, tocmai a fost angajată la casa familiei bogate Lanlaire, care locuieşte într-un sătuc de lângă Paris. Celestine are de-a face în acelaşi timp cu avansurile domnului Lanlaire şi cu stricteţea doamnei Lanlaire . În plus, mai e şi Joseph, grădinarul preaiubit al familiei, pentru care ea simte o fascinaţie nesănătoasă.

Ave, Cezar!
E perioada de aur a filmului american – anii 1950. Eddie Mannix e un angajat al studiourilor de producţie de film de la Hollywood, care se ocupă cu rezolvarea tuturor problemelor pe care le-ar putea isca marile staruri. Când dispare Baird Whitlock, mega-starul de care depinde producţia filmului plasat în Roma antică ”Hail, Caesar!”, Mannix e supus unei mari presiuni.

Mândrie, prejudecată şi zombi
O femeie e in cautarea iubirii adevarate, iar lucrurile se complica atunci cand un virus ii transforma pe cei din jur in creaturi criminale.

Fură steagul, salvează Luna
Mike Goldwing, un puşti curajos de 12 ani, e fiul şi nepot de astronauţi NASA. Bunicul său, venerat pe vremuri, acum e uitat de toată lumea şi trăieşte izolat de familie după ce şi-a ratat şansa de a participa la misiunea Apollo XI cu Neil Armstrong şi Buzz Aldrin. Dar, când un miliardar excentric pune la cale un plan diabolic de a zbura pe Lună pentru a distruge steagul american pus acolo de echipajul de pe Apollo XI, Mike se îmbarcă clandestin într-o navetă spaţială, pornind spre o aventură magnifică.