Premierele săptămânii 12 – 18 februarie în cinema: Deadpool vs Zoolander

11 02. 2016, 12:00


Zoolander 2
Derek şi Hansel se reîntorc pe podiumul de modă când o companie rivală plănuieşte să îi scoată definitiv din business. După 15 ani, talentele lui Derek şi ale lui Hansel sunt din nou necesare! De data aceasta, pentru a-l împiedica pe maleficul Mugatu să distrugă… lumea!

Deadpool
Un fost agent din Forţele Speciale, ajuns mercenar, a devenit cobaiul unui experiment lipsit de scrupule. Urmările experimentului îi dau puteri vindecătoare foarte accelerate, ceea ce-l determină să-şi inventeze un alter ego, Deadpool.

Cum să fii singur şi fericit
Sunt unii care se bucură de singurătate, alţii care sunt de-a dreptul nefericiţi şi mai sunt şi… Alice… şi Robin… şi Lucy, Meg, Tom sau David… New York-ul este plin de singuratici care tânjesc după sufletul pereche, după o relaţie amoroasă, după o idilă sau măcar ceva asemănător. Astfel, între texte de agăţat şi aventuri de o noapte, toţi aceşti oameni necăsătoriţi trebuie să înveţe cum să fie singuri şi fericiţi într-o lume în care definiţia iubirii se schimbă în permanenţă.

Capul sus
Capul sus! este filmul care-a deschis ediţia din 2015 a Festivalului de la Cannes.

Orizont
Lucian şi Andra sunt doi soţi care încearcă să îşi găsească „norocul” preluând în adminstrare o cabană pierdută undeva în Munţii Apuseni. Lucrurile par să meargă bine până când Lucian realizează că tot ce se întâmplă pe munte şi la cabană e controlat de Zoli, un cap al mafiei tăierilor ilegale de păduri. Scenariu inspirat de nuvela „Moara cu Noroc”, de Ioan Slavici. “Orizont” nu e o ecranizare fidelă a textului, ci o adaptare modernă a  intrigii, care este adusă în România contemporană.