Premieră Corneliu Porumboiu: Al doilea joc
Despre acest film-document, Corneliu Porumboiu spune: “Este un meci de fotbal între Steaua Bucureşti şi Dinamo Bucureşti, disputat pe 3 decembrie 1988. Tatăl meu a fost atunci arbitrul principal. L-am revăzut împreună cu el, 25 de ani mai târziu”. Însă, pentru Corneliu Porumboiu, Al doilea joc este chiar mai mult decât un film sau un meci. Regizorul îşi aminteşte: “Când aveam 7 ani, cineva a sunat acasă şi mi-a spus că, dacă tatăl meu va continua să arbitreze, într-o zi va ajunge în sicriu. Tata a continuat să arbitreze. Eu am început să învăţ regulile jocului, convins fiind că, dacă tata nu va greşi, nimeni nu-i va face rău. Niciodată nu mi-a fost atât de frică aşa ca la acest meci. Ştiam bine regulile jocului, eram un arbitru în faţa televizorului, dar din acest meci n-am înţeles nimic. Ningea de parcă ar fi fost sfârşitul lumii. Am simţit nevoia să revăd acest meci împreună cu el. Pe parcursul meciului, intenţiile mele iniţiale s-au topit în joc. Mi-am dat seama că, în timp, pentru mine, jocul a devenit altceva”.
Al doilea joc va avea premiera la cinema Elvire Popesco, în seara de 3 aprilie, iar din 4 aprilie va rula, într-o primă perioadă, la Cinemateca Union (4-10 aprilie), Noul Cinematograf al Regizorului Român, din cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român (4, 5, 6 aprilie, apoi în 18 şi 19 aprilie), Elvire Popesco (17, 20, 24 şi 27 aprilie), Cinema Studio (18-24 aprilie). Pelicula va ajunge şi la Cluj, la TIFF, unde vor avea loc două proiecţii în perioada 18-24 aprilie, la Cinema Victoria, în cadrul Zilelor Filmului Românesc.
Al doilea joc / The Second Game a avut prima proiecţie la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, ediţia a 64-a (06 – 16 februarie 2014). Lungmetrajul a participat la Festival, în afara competiţiei, în cadrul secţiunii Forum, cea dedicată filmelor experimentale. La proiecţia de presă de la Berlin, Al doilea joc / The Second Game, lungmetrajul propus de Corneliu Porumboiu (A fost sau n-a fost? Poliţist, Adjectiv, Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism) a umplut în câteva minute sala de la CinemaxX, după ce, iniţial, jurnaliştii prezenţi chiar au stat la coadă.