Premieră acustică „Celelalte Cuvinte”, la Ghost Gathering Fest
Pe scena din Parcul Herăstrău se vor auzi, în premieră absolută, câteva piese din repertoriul formației, interpretate în manieră acustică.
Având în vedere că participarea la Ghost Gathering Fest va fi singurul concert pe care trupa orădeană îl va susține în Capitală până în luna octombrie, membrii Celelalte Cuvinte au pregătit un spectacol de zile mari, care va conține atât piesele care i-au consacrat, cât și câteva din cele mai iubite piese ale trupei, de data aceasta în variantă acustică.
Drept urmare, cei care doresc să vadă o scurtă avanpremieră a concertului acustic „Trup și Suflet”, ce va avea loc în data de 8 octombrie, la Sala Palatului, sunt invitați în data de 12 iulie, la Ghost Gathering Fest.
„Concertul de la Ghost Fest va fi un eveniment special. Vom prezenta publicului, pentru prima oară, conceptul acustic Celelalte Cuvinte, pe care îl vom dezvolta la Sala Palatului. În plus, suntem foarte nerăbdători să ne întoarcem pe scenă, după o pauză de câteva luni„, declară Călin Pop.
Surprizele pregătite de trupă nu se încheie aici, însă. La line-up-ul Ghost Gathering Fest se mai adaugă o trupă tânără, în calitate de invitat special Celelalte Cuvinte – N.O.R, o trupa de rock alternativ din Oradea. Acesta va fi primul concert N.O.R din Capitală. Mai multe detalii se pot găsi pe pagina de Facebook a trupei: www.facebook.com/N.O.R.home
Dupa ce anul trecut s-a scris primul capitol din istoria Ghost, povestea merge mai departe, cu ediția din 2013 – Ghost Gathering Chapter II – The Call For Spirits. Păstrând în același timp specificul de „artă în natură”, noua locație a evenimentului este frumoasa Grădină Japoneză, din cel mai mare parc natural din țară, Parcul Herăstrău.
Festivalul se va desfășura vineri, 12 iulie, și sâmbătă, 13 iulie 2013.
Evenimentul își păstrează misiunea de a lăsa exprimarea artistică și natura să se contopească, oferind publicului alternativa unui week-end experimental, îmbogățit de o varietate de genuri muzicale. Cea de-a doua ediție a festivalului reunește cei mai valoroși artiști din sfera muzicii Neofolk, Neoclassic Darkwave, Post Rock si Metal.
Line – up final:
Chaostar (GR) I www.facebook.com/chaostar.official
Celelalte Cuvinte (RO) I http://www.youtube.com/watch?v=5rZJ3VXTbg8
Kayno Yesno Slonce (BG) I www.facebook.com/kaynoyesnoslonce
Universe217 (GR) I www.myspace.com/universe217
Larrnakh (HU) I www.myspace.com/larrnakh
Eye of Solitude (UK) I www.facebook.com/eyeofsolitudeband
The Thirteenth Sun (RO) I https://www.facebook.com/pages/The-Thirteenth-Sun/143104939129029
Environments (RO) I https://www.facebook.com/environments
FusionCore (RO) I https://www.facebook.com/FusionCoreBand
Kistvaen (RO) I www.facebook.com/Kistvaen
Hteththemeth (RO) I www.facebook.com/pages/Hteththemeth/169278449761610
C.O.D. (RO) I www.facebook.com/trupacod.cod
N.O.R (RO) I : www.facebook.com/N.O.R.home
Evenimentul este organizat de Centrul Internațional Antidrog și al Drepturilor Omului (CIADO), sub egida programului „Artă contra drog” și Cavalleria Events.
Biletele și abonamentele pot fi achiziționate în rețeaua Eventim, Metalhead, VreauBilet, IaBilet, Bilete.ro.