Pregăteşte-ţi tenul pentru primăvară. 3 ingrediente esenţiale

06 03. 2018, 12:51

Nicoleta Ion, Trainer Repechage România, dezvăluie ingredientele esenţiale care nu trebuie să îţi lipsească din rutina de primăvară. Mizează pe cafeină, acid hialuronic şi extract de alge marine pentru un ten hidratat şi luminos!

Acid hialuronic

Un ten hidratat este esenţial indiferent de anotimp. Recapătă-ţi strălucirea tenului cu ajutorul unui produs care conţine acid hialuronic. Mizează pe un ser concentrate pe care să îl foloseşti dimineaţa şi seara, înainte de culcare.
“Când tenul este deshidratat, îşi pierde din elasticitate şi are un aspect tern. Acidul hialuronic oferă un boost de hidratare, protejează bariera naturală a pielii şi ameliorează liniile fine şi ridurile,” explică specialistul Repechage.

Cum încorporezi acidul hialuronic în rutina de îngrijire? Majoritatea produselor care conţin acid hialuronic vin sub formă de cremă hidratantă sau ser. 

Cafeina

Cafeina are propietăţi antiinflamatorii care ajută tenul să lupte împotriva efectelor radicalilor liberi. Dacă ai probleme cu pungile de sub ochi sau cearcănele, cafeina este soluţia ideală pentru tine.
“Cafeina este un ingredient puternic care micşorează vasele de sânge şi reduce aspectul pungilor şi a cearcănelor. Alege un ser pentru ochi pentru a beneficia de puterea acestui ingredient. De ce?  Se absoarbe mai bine în pielea datorită texturii uşoare, ” mai recomandă Nicioleta Ion.

Extracte alge marine

Unul dintre cele mai eficiente ingrediente naturale pentru tenul uscat? Algele marine. Acestea hrănesc pielea în profunzime, revitalizează şi îmbunătăţesc elasticitatea.
“Mixul bogat de vitamine, minerale, oligoelemente, aminoacizi şi antioxidanţi conţinut de alge este ideal pentru detoxifierea, oxigenarea, reechilibrarea, hidratarea şi reînnoirea pielii,” mai explică Nicoleta Ion.