Poveștiri adevărate și cutremurătoare, cu Hänsel, Gretel și copii de americani

Mă și imaginam în fața clasei, citind pe silabe și stâlcind cuvintele, iar pe fosta mea învățătoare, să-i dea Dumnezeu bătrânețe ușoară, că mult s-a mai chinuit săraca cu mine, încălzind rigla de juma de metru pe muchia catedrei.

În ziua stabilită, m-am prezentat la școală și am fost luat de la intrare chiar de copil, care s-a uitat direct în ochii mei și mi-a zis rugător: „Please, don’t embarrass me, dad!”.

Bă, copile, în primul rând, ar trebui să-mi fii recunoscător că sunt aici, și be, zi mersi c-am venit treaz, că odată taică-meu s-a dus la o ședință cu părinții puțin făcut bine și i-a zis dirigintei că se cacă-n ele de rechizite școlare, că el nu cântă toată ziua pe tractor să-mi cumpere mie creion mecanic și bloc de desen. Dar divaghez…

Citeste povestirea lui Silviu Brizu (Chicago), în „Jurnalul unui român în State, în criză și în budă”, pe Kamikazeonline.ro