Poveşti tulburătoare de la Ştirile PRO TV – Cînd moartea dă viaţă

Pînă de curînd, transplanturile în România erau considerate minuni. Iată că specialiştii români şi-au însuşit procedurile şi tehnica necesară, însă ne confruntăm cu o lipsă acută de donatori. Moartea cerebrală a unui pacient poate însemna viaţă pentru alţii. Însă lipsa promptitudinii din partea directorilor de spitale în care s-ar putea preleva organe e completată cu prejudecăţile sau lipsa de informare a familiei celui aflat în moarte cerebrală. Spania şi-a perfecţionat un sistem imba­tabil, aşa că reporterul PRO TV Paula Herlo a mers prin spitalele iberice convinsă că românii pot învăţa de la spanioli lucruri mult mai importante decît culesul căpşunilor: ”E important să ai exemple pozitive, să înveţi de la alţii care fac lucrurile mult mai bine. Şi, în momentul în care vezi că în Spania sînt oameni care aşteaptă doar o lună pentru un transplant, pentru că acolo sînt foarte mulţi donatori, poate te trezeşti. În România, totul este relativ. Poţi sta o lună pe lista de aşteptare sau poţi muri aşteptînd. În Spania, lucrurile se mişcă foarte repede. Din momentul în care apare un donator pînă la operaţia de transplant nu trec decît cîteva ore pentru că sînt foarte multe spitale unde se fac operaţii… Peste 150 de spitale, în timp ce la noi nu există decît trei centre în toată ţara. La ei s-a ajuns la un nivel la care noi nici nu visăm. De exem­plu, acolo am întîlnit un bărbat de 70 de ani care primise o inimă nouă”. În cele patru zile petrecute în Spania, alături de operatorul Mihai Dina şi Elena Băgescu, colega de la documentare, Paula a văzut cum funcţionează întregul sistem iberic. ”Spaniolii sînt foarte deschişi în ce priveşte donarea de organe, pînă la 80% din populaţie este de acord. În plus, au un sistem care funcţionează. Noi avem 41 de spitale care ar putea da donatori. Din păcate, doar 10 fac acest lucru. Restul nu-şi dau interesul. I-am auzit pe unii directori spunînd că nu rentează să racoleze organe de la cei aflaţi în moarte cerebrală. Nu sînt plătiţi şi nici nu-şi doresc să aibă bătăi de cap, deşi sînt medici şi au depus şi ei acel jurămînt al lui Hipocrate”, se revoltă Paula.

Respectul pentru viaţă
La ce mai sînt spaniolii performanţi? ”În Spania, există cîte cinci coordonatori de transplant într-un spital, în timp ce noi avem nouă în toată ţara. Coordonatorul de transplant este cel care identifică posibilul donator. O dată ce l-a găsit, îi explică familiei că acel donator este în moarte cerebrală şi că este ceva ireversibil. Abia după ce este convins că familia a înţeles ce înseamnă moarte cerebrală îi propune să fie de acord cu donarea organelor. Biserica catolică încurajează donarea de organe. În 2000, papa Ioan Paul al II-lea s-a dus la Congresul internaţional de transplant de la Roma şi a vorbit despre acest lucru. A fost un semnal clar că Biserica încurajează această acţiune. În Spania, există acordul de principiu. Dacă în timpul vieţii persoana respectivă nu s-a dus la medicul de familie sau la alte autorităţi să declare că nu doreşte să fie donator, atunci este considerată automat donator. Dar se ţine cont foarte de mult de ce doreşte familia. Pînă la urmă, nu este o problemă de bani la noi, pentru că statul român plăteşte în totalitate orice transplant. Nici măcar de logistică nu se pune problema: avem aparatură, spitale şi există şi fonduri. Pentru prima dată, în România, mi-am dat seama că nu banii sînt o problemă, ci oamenii, medicii care ar trebui să ajute şi nu o fac”.

Reacţii pozitive
Împreună cu întreaga echipă de la Ştirile PRO TV, Paula speră ca reportajele difuzate să schimbe lucruri. Deja au primit reacţii pozitive din partea Agenţiei naţionale de transplant, care a semnalat o creştere a numărului de donatori: ”Şocant a fost că, după cinci materiale difuzate, ne-au sunat cei de la Agenţie să ne spună că au avut patru donatori într-o singură zi, iar un al cincilea a apărut în ziua următoare. Încă de la începutul anului, au fost 10 donatori, ceea ce pentru noi e o performanţă. Tocmai de aceea ne-am gîndit să le arătăm telespectatorilor oamenii pe care îi pot salva. Astfel, am prezentat români care au trecut printr-un transplant. Un astfel de caz este cel al lui Paul Corjăuţean, primul român care a fost supus unei operaţii de transplant de inimă”. Din nefericire, la noi şi donarea de sînge e o problemă. Paula şi echipa de la Ştirile PRO TV vor continua cu alte reportaje despre Registrul naţional al donatorilor de măduvă: ”Este un registru pe care fiecare ţară îl are, numai România – nu. Dacă vreau să donez măduvă şi să ajut bolnavii de leucemie ar trebui să mă duc să mă înscriu în acest registru, mi se fac nişte teste şi intru într-o bază de date. Cel puţin aşa ar trebui să se întîmple la modul ideal. Asta ne propunem în continuare şi nu ne lăsăm pînă nu ne reuşeşte”.

”Unul dintre cele mai şocante materiale pe care le-am difuzat, legat de transplanturi, a fost cel despre o fetiţă de 13 ani, aflată în moarte cerebrală, ale cărei rude fuseseră de acord să doneze organele. Astfel, rinichii au ajuns la Cluj. Medicii de acolo au chemat şase oameni, posibili receptori, la analize. Şi din acei şase, doar doi urmau să primească rinichi, de exemplu. Noi am stat toată noaptea alături de ei şi am trăit toate speranţele şi deznădejdile lor.

A fost cumplit atunci cînd profesorul a ieşit din sală şi i-a ales pe cei care urmau să intre la operaţie, iar ceilalţi au fost nevoiţi să plece acasă. Printre ei, şi o tînără care venise pentru a treia oară la teste. Pentru a treia oară primise un refuz…”.

Ce ar trebui să învăţăm de la spanioli? ”A dărui viaţă este cel mai de preţ dar pe care poţi să îl faci unui om. Nu există un dar mai important pe lumea asta!”.