Povestea incredibilă a puiului fără cap
Mike a devenit o celebritate pe plan internațional, după ce stăpânul său i-a tăiat capul. El a mai trăit așa doi ani, la ferma lor din Colorado, SUA.
Vremea apropo îți oferă mai multe informații despre vremea din orașul tău
În 1945, pe 10 septembrie, Mike era programat la tăiere de către stăpânul său, care intenționa să facă mâncare din el. Din fericire pentru Mike, stăpânul Olsen a făcut manevre greșite și nu i-a atins jugulara, dar i-a desprins capul de corp.
Cum nu a pierdut sânge, Mike a continuat să trăiască, iar Olsen s-a simțit vinovat și l-a dus la medic pentru a-l salva. Veterinarii nu au putut face prea multe pentru pasăre, care a fost hrănită ulterior cu pipeta și seringa, prin esofag, pentru a rezista.
Tot în urma tăierii greșite a capului, Mike a rămas cu urechea stângă, iar din când în când mai putea să scoată sunete, în ciuda handicapului său.
Povestea puiului care a supraviețuit s-a răspândit rapid, iar mulțimea a început să vină la ferma lui Olsen pentru a vedea dacă este adevărat. Proprietarul a pus taxă – 25 de centi celor care îi treceau pragul. Astfel, Mike „fără cap” aduna 4.500 de dolari pe lună, iar el era evaluat la prețul de 10.000 de dolari ca pasăre, mai mult decât oricare alta.
Olsen recunoaște că este cunoscut și are bani datorită lui Mike. După doi ani, puiul a decedat în urma unei supradoze de droguri ilegale, spun unii. Povestea are multe părți de final, toate presărate de mister, astfel că nu prea se știe varianta finală.
Olsen ar fi spus că a vândut pasărea, dar nu a mai dat și alte explicații. Cert este că trupul lui Mike este păstrat și acum la un muzeu din orașul natal. Anual are loc o sărbătoare inspirată de el – „Ziua lui Mike, puiul fără cap”, precum și multe alte activități ce amintesc de el: alergatul precum un pui fără cap, lovirea capului unui păsări, puiul bingo, etc.