Povestea impresionantă a unei românce, model în Italia – FOTO
Mirela Vaida, gazda emisiunii ”Totul pentru dragoste”, difuzată în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1, va avea astăzi, în platou, o femeie cu o poveste de viaţă de-a dreptul impresionantă.
Roxana Ionela Dobrică are 32 de ani şi este din Craiova. La 16 ani a început o relaţie frumoasă cu cel ce urma să-i devină soţ, iar la majorat avea deja copilul în braţe. În 2009 a mers în Italia pentru a căuta un trai mai bun, după ce a decis împreună cu soţul ei să se despartă pentru că nu se mai înţelegeau. La doar două săptămâni după ce a ajuns acolo, a avut un accident de maşină din care s-a ales cu o paralizie completă, de la piept în jos.
Au urmat mulţi ani de tortură, în care nu a vrut să-şi accepte starea, a sperat în fiecare zi la un miracol şi şi-a imaginat că se va ridica din scaunul cu rotile şi că se va plimba din nou, pe picioarele ei. Mulţi ani a trăit cu gândul că nu se poate descurca singură şi că are nevoie de ajutor constant.
După ce a întâmpinat o mulţime de greutăţi, a decis să-şi ia viaţa în propriile mâini. A cerut să fie internată din nou în spital, unde a fost de multe ori, dar unde refuzase să-i vadă şi să-i audă pe cei care au încercat să-i arate că viaţa este frumoasă şi merită trăită, că poate fi independentă chiar dacă nu îsi poate mişca picioarele. În momentul în care a reuşit să-şi deschidă sufletul, viaţa i-a oferit o mulţime de surprize frumoase. A devenit model prezentând pe scene mari ale lumi, pentru designeri de renume, a concurat la mai multe competiţii de paraciclism în Italia. A participat la toate etapele Turului Italiei în handbike, iar performanţele ei nu s-au oprit aici.
Povestea Roxanei, desprinsă parcă dintr-un scenariu de film şi felul în care ea a reuşit să-şi învingă propriile limite, atât fizice cât şi psihice, vor putea fi urmărite de către telespectatori, astăzi, de la ora 14.00, la Antena 1, în cadrul emisiunii ”Totul pentru dragoste”, prezentată de Mirela Vaida.