Povestea din spatele Sindromului Stockholm

După câteva zile sub asediu, mai mulți suedezi, luați ostatici în urma unui jaf comis asupra unei bănci din Stockholm, în 1973, au început să simpatizeze cu răpitorii, ajutându-i să scape de poliție. Mai mult, o tânără casieră, aflată și ea printre ostatici, chiar s-a căsătorit cu unul dintre agresori. Cazul din capitala suedeză a dat denumirea acestui tip de deviere comportamentală. Sindromul Stockholm reprezintă un act de autoiluzionare: pentru a diminua stresul unei situații, victima începe să-l considere pe agresor prieten, crezând că va fi salvat și că supraviețuirea ei depinde de cea a răpitorului.

Deținutul suedez Jan-Erik Olsson, a povestit despre turnura ciudată pe care a luat-o jaful său comis la banca Kreditbanken din centrul capitalei suedeze, pe 23 august 1973.

Înarmat cu un pistol automat, el a luat ca ostatici patru angajați ai băncii. „Ostaticii au ales, mai mult sau mai puțin, să fie de partea mea, protejându-mă în anumite situații, pentru ca poliția să nu mă împuște”, a declarat Olsson, acum în vârstă de 72 de ani, care a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

Timp de cinci zile, suedezii au fost fascinați de imaginile transmise în direct la televiziune cu acest caz. În acea perioadă, Jan-Erik Olsson a reușit să convingă poliția să îl elibereze din închisoare pe unul dintre cei mai periculoși infractori din Suedia, Clark Olofsson, pentru ca acesta să vină la sediul băncii și să îl ajute în situația de criză.

O ostatică, Kristin Enmark, declara apoi într-un interviu telefonic: „Nu mi-e deloc frică de Clark și de celălalt tip. Mi-e frică de poliție. Înțelegeți asta? Am încredere deplină în ei. Mă credeți sau nu, dar am petrecut clipe frumoase aici”.

Incidentul a dus la apariția termenului de Sindrom Stockholm, inventat de un psihiatru american, Frank Ochberg, care a definit trei criterii ale sindromului: „atașamentul sau chiar iubirea” ostaticului pentru persoana care l-a făcut ostatic, reciprocitate din partea acestuia din urmă și un dispreț comun pentru lumea exterioară.

În ceea ce îl privește pe Jan-Erik Olsson, el a fost vizitat în închisoare de doi dintre ostaticii săi, iar în 1980 a fost eliberat. Oloffson a făcut apel și a scăpat de sentință după ce a reușit să convingă un judăcător că doar a apărut la fața locului pentru a ajuta ostaticii.

S-a demonstrat științific că Sindromul Stockholm apare mai mult la femei. Acestea sunt conștiente că vor continua să fie abuzate, dar nu pleacă de lângă agresor. Apare atașamentul față de cei care le fac rău. Manipularea nu mai vine aici din partea celuilalt, ci chiar din partea victimei, care încearcă sa se autoconvingă că de fapt așa este corect să procedeze.

Paradoxal, victimele sunt cele care se întreabă cu ce greșesc și cum se pot îndrepta, în timp ce agresorii împrăștie acuze și caută vinovați oriunde, dar nu în propria persoană. Scenariul poate avea variații: violența verbală este urmată de cea fizică, moderată, iar ulterior de bătăi crunte. Apoi se instalează liniștea, când agresorul își copleșește victima cu vorbe frumoase și promisiuni, care îi întăresc femeii dependența și speranța. Nu după mult timp, însă, lucrurile o iau de la capăt.

Sindromul Stockholm nu se referă strict la situațiile de luare de ostatici, ci și la alte forme de abuzuri: copii maltratați, femei bătute/abuzate, prizonieri de război, membri ai diverselor culte, victime ale incestului, control și intimidare în relații. Nevoia victimelor de a supraviețui este mai puternică decât impulsul de a urî persoana care a generat această situație.

Obișnuința este a doua dragoste și creează dependență mai mare decât prima. Sfârșești ca o „stafie între două lumi”: să nu poți sta alături de cel iubit, dar să nu ai suficientă putere de a te distanța și a-ți oferi șansa ca, la un moment dat, să te poți îndrăgosti de altcineva. Nu ai nici cea mai mică intenție să stârpești cauza răului pentru că răul, așa cum este el, este al tău. Devine propriul rău necesar, percepi abuzatorul ca pe o persoană răspunzătoare de viața și fericirea ta.

Sindromul Stockholm este recunoscut în legislația românească secundară, începând cu anul 2011.