Pot animalele să comunice?
Oamenii comunică între ei cu ajutorul cuvintelor. Niciun animal nu este atât de abil încât să comunice cu ajutorul cuvintelor, dar multe animale au posibilitatea să comunice între ele. Multe animale comunică emițând anumite sunete. De exemplu, dacă un cal nechează sau dă cu laba în pământ, asta înseamnă ceva anume pentru ceilalți cai. O găină emite un sunet de avertizare către puii ei când simte că se apropie un pericol . Câinii comunică în mai multe feluri. Ei latră, mârâie, își arată colții, scot gemete, urlă sau ridică o labă.
Ceilalți câini înțeleg mesajele transmise prin intermediul acestor sunete și acțiuni. Albinele au o abilitate fantastică de a comunica. Când ajung la stup pun în scenă un fel de dans prin intermediul cărora le transmit celorlalte albine ce fel de flori au găsit, cât de departe sunt aceste flori, în ce direcție se află aceste flori, etc. Păsările, din câte știm, comunică între ele prin intermediul cântecelor. Iar în cazul păsărilor putem vorbi chiar de dialecte. Cântecul unui anumit tip de pasăre sună diferite în Elveția față de Anglia.
Cântecul unui anumit tip de pasăre poate să difere și în cadrul aceleiași țări, de la o zonă la alta. Mulți oameni cred că animalele de companie, și în special câinii, pot înțelege limbajul uman. De fapt ei învață ce înseamnă tonul folosit de om și nu limbajul în sine. Este totuși interesant că pisicile și câinii au învățat cum să comunice cu stăpânii lor. Cerșesc mâncare sau scot anumite sunete când vor ca o ușă să fie deschisă. Dar animalele sălbatice nu au abilitatea de a-și expune dorințele, respectiv de a solicita mâncare. De cele mai multe ori când animalele comunică între ele, transmit sentimente și intenții, nu poartă o adevărată „conversație”.