„Pornografia de răzbunare”. Ce pot păți fetele care trimit partenerilor imagini în care apar goale
Chiar dacă nu este cea mai inteligentă și cea mai elegantă metodă de a te răzbuna pe cea care odată îți aducea zâmbetul pe buze, în ultima vreme s-a dezvoltat o adevărată industrie a „pornografiei de răzbunare„.
Totul a început în 2010, când Hunter Moore a fondat site-ul IsAnyoneUp, unde a publicat mai multe imagini indecente pe care i le trimitea o femeie. Potrivit Business Insider, site-ul s-a transformat la scurt timp într-o afacere, aducându-i lunar 10.000 de dolari din publicitate.
Pe vremea.apropo.ro găsești vremea pe 15 zile
IsAnyoneUp a fost închis în 2012, însa modelul a fost preluat. Pe PinkMeth sunt publicate poze mai mult sau mai puțin cuminți, care au fost trimise de tinere partenerilor de la vremea respectivă, iar acum aceștia se razbună în acest fel. Pe lângă poze, sunt făcute publice și datele personale ale fetelor: nume, adresă de e-mail, data nașterii, profiluri pe rețele de socializare.
Potrivit legii, un site nu este responsabil de conținutul care este publicat de o anumită persoană, care de obicei este anonimă. Este o afacere profitabilă, pentru că, datorită numărului foarte mare de vizualizări, companiile plătesc pentru a-și face publicitate aici.
Nu de aceeași părere este și avocatul american Jason van Dyke, care se ocupă de cazuri de pornografie. Avocatul susține că această practică este ilegală și că divulgarea de date personale poate duce la furtul de identitate.