Popularul serial Crimele din Midsomer revine cu sezonul 18
Neil Dudgeon (Barnaby) şi Gwilym Lee (Nelson) revin într-un sezon extins, de 6 episoade, creat de Bentley Productions. Celor doi poliţişti pricepuţi li se alătură în acest sezon noul patolog Dr. Kam Karimore, interpretat de Manjinder Virk. Soţia lui Barnaby, Sarah (Fiona Dolman), revine şi ea, alături de micuţa Betty şi, bineînţeles, de simpaticul patruped al familiei, Sykes.
Şi acest sezon din Crimele din Midsomer este plin de actori de valoare, în roluri episodice: Helen Baxendale, Diana Quick, Navin Chowdhry, Alison Steadman, Steve Oram, Michelle Collins, Steve Toussaint, Tessa Peake-Jones, Joe McGann, Olivia Vinall, Cheri Lunghi, David Bamber, Adrian Scarborough, Saskia Reeves, Julia Sawalha, Ralf Little, Malcolm Sinclair, Michael Higgs, Sean Gleeson, Michelle Holmes şi Meera Syal.
În primul episod al sezonului, intitulat Habeas Corpus, când corpul bogatului proprietar de terenuri Gregory Lancaster dispare în noaptea morţii acestuia, un sinistru ghem de secrete şi minciuni iese la iveală în sătucul Little Malton. Aflaţi în căutarea criminalului, inspectorul Barnaby, sergentul Nelson şi noul medic patolog Kam Karimore sunt atraşi în lumea macabră a hoţilor de cadavre.
Urmăriţi marţi, 28 iunie, de la ora 21:00, premiera sezonului 18 al serialului Crimele din Midsomer, la DIVA! În fiecare marţi va fi difuzat câte un episod.