“Poliţişti fără frontiere”, un nou serial la AXN
Urmând succesului înregistrat de producţiile originale AXN „Hannibal” şi „Firma”, serialul din genul crimă-dramă va fi difuzat în premieră în această toamnă în România şi restul ţărilor din Europa Centrală. Acţiunea celor 10 episoade ale primului sezon se desfăşoară într-un superb decor european – Cehia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Polonia şi Slovenia. Mai mult, distribuţia numără, în mare parte, actori originari ţărilor în care se petrece acţiunea serialului, pentru savoarea autentică a intrigii pan-europene.
„Poliţişti fără frontiere” spune povestea unei astfel de echipe, formate din cinci poliţişti tineri şi entuziaşti, reuniţi din tot spaţiul Uniunii Europene şi conduşi de Căpitanul Louis Daniel, o legendă a Poliţiei Naţionale Franceze. Acţionând sub tutela Curţii Internaţionale împotriva Criminalităţii (ICC), în lupta cu cei mai aprigi criminali din Europa, ei sunt puşi faţă în faţă cu proprii demoni interiori, în timp ce învaţă pas cu pas să aibă încredere unul în celălalt şi să funcţioneze cu succes ca o echipă. Fiecare personaj întruchipează o istorie diferită, cu o personalitate aparte, dând astfel naştere unei poveşti complexe.
Serialul se bucură de o distribuţie de excepţie din America şi Europa: Donald Sutherland (The Italian Job, The Hunger Games), Marc Lavoine (The Good Thief), William Fichtner (Black Hawk Down, Prison Break), Tom Wlaschiha (Game of Thrones), Gabriella Pession (Capri, Rossella), Richard Flood (Three Wise Women), Genevieve O’Reilly (The Matrix: Reloaded) şi Moon Dailly (Commissaire Magellan, OSS 117: Lost in Rio).
Creat şi regizat de Edward Allen Bernero (Criminal Minds, Third Watch), fost poliţist în Chicago, şi de Rola Bauer (Treasure Guards, The Pillars of the Earth), serialul este produs de Tandem Communications şi comandat în parteneriat cu TF1.