Moda aparuta la inceputul anului, cand
cererea de bone filipineze a avut un boom extraordinar, le-a
dat idei factorilor de decizie din Politia Romana.
Purtatorul de cuvant al Politiei Capitalei, Christian Ciocan, a
aratat ca institutia pe care o reprezinta a semnat un protocol cu
Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), pentru
ca vanzatorii de tigari netimbrate din cartierul Rahova,
care sunt prinsi si amendati, sa fie ajutati sa-si gaseasca un loc
de munca pentru a nu se intoarce la activitati
ilegale.
Protocolul a intrat in vigoare de azi, cand la Sectia 19 Politie
a fost afisata prima lista cu o oferta de o suta de locuri de
munca. Pe langa posturile de baby-sitter si
guvernanta, sunt disponibile si altele, ca fotocopist,
lacatus, frezor, ciontolitor transator carne, etc.
In cazul in care aceasta strategie va avea succes, iar
fenomenul contrabandei cu tigari va scadea in amploare, Politia
Capitalei ar putea extinde protocolul si la alte sectii de politie,
a mai spus Ciocan.