Poezii de Adrian Paunescu: cele mai frumoase versuri ale lui Adrian Paunescu

Adrian Paunescu,
decedat in dimineata zilei de 5 noiembrie, a stiut sa traiasca
prin cuvinte, printre versuri si prin daruirea lor
publicului.Constient de existenta omului pe Pamant, Adrian scria in
poezia „Ruga pentru parinti”: „Dar de ce priviti asa,/ Fata
mea si fiul meu, /Eu sunt cel ce va urma/ Dragii mei ma duc si
eu”.

Adrian Paunescu si-a asumat mereu responsabilitea veridicitatii
scrierilor sale, chiar daca de cele mai multe ori a fost criticat
pentru acest lucru.

Poetul
basarabean ne-a lasat acum noua munca sa de-o viata. Scrierile
menite sa reflectam asupra vietii in care traim.

Printre poeziile cunoscute ale poetului Paunescu se numara:
„Ruga pentru parinti„, „Totusi,
iubirea„, „Cine iese ultimul din tara„,
„Basarabia pe cruce” sau „Pastel de
toamna„.

Poezii de Adrian Paunescu:

„Ruga pentru
parinti”

„Enigmatici si cuminti,

Terminandu-si rostul lor,

Langa noi se sting si mor,

Dragii nostri, dragi parinti.

Chiama-i Doamne inapoi

Ca si-asa au dus-o prost,

Si fa-i tineri cum au fost,

Fa-i mai tineri decat noi.

Pentru cei ce ne-au facut

Da un ordin, da ceva

Sa-i mai poti intarzia

Sa o ia de la inceput.

Au platit cu viata lor

Ale fiilor erori,

Doamne fa-i nemuritori

Pe parintii care mor.

Ia priviti-i cum se duc,

Ia priviti-i cum se sting,

Lumanari in cuib de cuc,

Parca tac, si parca ning.

Plini de boli si suferind

Ne intoarcem in pamant,

Cat mai suntem, cat mai sunt,

Mangaiati-i pe parinti.

Parintii poetului Adrian Paunescu:
Floarea si
Constantin

E pamantul tot mai greu,

Despartirea-i tot mai grea,

Sarut-mana, tatal meu,

Sarut-mana, mama mea.

Dar de ce priviti asa,

Fata mea si fiul meu,

Eu sunt cel ce va urma

Dragii mei ma duc si eu.

Sarut-mana, tatal meu,

Sarut-mana, mama mea.

Ramas bun, baiatul meu,

Ramas bun, fetita mea,

Tatal meu, baiatul meu,

Mama mea, fetita mea.”

„Totusi,
iubirea”

Si totusi exista iubire

Si totusi exista blestem

Dau lumii, dau lumii de stire

Iubesc, am curaj si ma tem.

Si totusi e stare de veghe

Si totusi murim repetat

Si totusi mai cred in pereche

Si totusi ceva sa-ntamplat.

Pretentii nici n-am de la lume

Un pat, intuneric si tu

Intram in amor fara nume

Fiorul ca fulger cazu.

Motoarele lumii sunt stinse

Retele pe cai au cazut

Un mare pustiu pe cuprins e

Trezeste-le tu c-un sarut.

Acum te declar Dumnezee

Eu insumi ma simt Dumnezeu

Continua lumea femeie

Cu plozi scrisi in numele meu.

Adrian Paunescu

Afara roiesc intunerici

Aici suntem noi luminosi

Se cearta-ntre ele biserici

Facandu-si acelasi repros.

Si tu si iubirea exista

Si moartea exista in ea

Imi place mai mult cand esti
trista

Tristetea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele

Cu capul ma sprijin de cer,

Tu esti in puterile mele,

Desi inchizitii te cer.

Ce spun se aude aiurea,

Ma-ntorc la silaba dintai,

Praval peste tine padurea:

Adio, adica ramai.

Si totusi exista iubire

Si totusi exista blestem

Dau lumii, dau lumii de stire

Iubesc, am curaj si ma tem.”

„Iertarile”

tu sa ma ierti de tot ce mi
se-ntampla

ca ochii mei sunt cand senini cand
verzi

ca port ninsori sau port noroi pe
tampla

ai sa ma ierti altfel ai sa ma
pierzi

vad lumea prin lunete maritoare

si vad gradini cu arme mari de
foc

sub mana mea deja planeta moare

si in urechi am continentul rock

„Iertarile”

ai sa ma ierti ca sunt
labilitate

ca trec peste extreme fulgerand

ai sa ma ierti preablanda mea de
toate

eu sunt nemuritorul tau de rand

ai sa ma ierti ca nu pot fara
tine

si daca n-ai sa poti si n-ai sa
poti

mie pierzandu-te-mi va fi mai
bine

eu tristul cel mai liber dintre
toti

si cum se-ntampla moartea sa le
spele

pe toate-nobilandu-le fictiv

ai sa te-apleci deasupra mortii
mele

si tot ai sa ma ierti definitiv

ai sa ma ierti in fiecare noapte

si-am sa te mint in fiecare zi

si cat putea-va sufletul sa
rabde

cu cat iti voi gresi te voi
iubi”

Iata si versurile ultimei
poezii scrise de Adrian Paunescu, pe data de 31 octombrie,
pe cand se afla internat in
spital:

„De la un cardiac,
cordial”

„De-aicea, de pe patul de spital /
Pe care ma gasesc de vreme lunga,

Consider ca e-un gest profund moral
/ Cuvantul meu la voi sa mai ajunga.

Ma monitorizeaza paznici minimi /
Din maxima profesorului grija,

In jurul obositei mele inimi / Sa nu
ma mai ajunga nicio schija.

Aud o ambulanta revenind / Cu cine
stie ce bolnav aicea,

Alarma mi se pare un colind / Cu
care se trateaza cicatricea.

Purtati-va de grija, fratii mei /
Paziti-va si inima, si gandul,

De nu doriti sa vina anii grei /
Spitalul de Urgenta implorandu-l.

Eu va salut de-a dreptul cordial /
De-a dreptul cardiac, precum se stie,

Recunoscand ca patul de spital /
Nu-i o alarma, ci o garantie.

Va vad pe toti mai buni si mai umani
/ Eu insumi sunt mai omenos in toate,

Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani
/ Si tarii mele minima dreptate!”.

Adrian Paunescu s-a
nascut pe data de 20 iulie 1943, in Basarabia (Republica Moldova).
El a fost un poet, publicist si om politic roman. Paunescu este
cunoscut mai ales ca poet si ca
organizator al Cenaclului Flacara. Este unul din cei mai
prolifici poeti romani contemporani.