Piturca s-a impacat cu Ioan Becali
Cei doi au rupt relațiile la începutul anului 1999, dupa o disputa verbala. Apoi, Victor Pițurca a fost demis, în noiembrie 1999, din funcția de selecționer, ca urmare a unui conflict cu Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu și Dan Petrescu, susținuți de impresarul Ioan Becali.
„Este adevarat, m-am împacat cu Giovanni. Acum 3-4 zile ne-am întîlnit la Hotel Intercontinental. Eu eram în aceeași încapere cu Dumitru Dragomir și Viorel Paunescu și am dat mîna”, a afirmat Pițurca.
Întrebat daca președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a aranjat întîlnirea, Victor Pițurca a negat. „Nu, nu a mediat nimic domnul Dragomir. A fost o întîlnire întîmplatoare. Am dat amîndoi mîna în același timp și ne-am împacat. În urma cu doua zile ne-am întîlnit din nou și am discutat, iar acum totul este în ordine”, a adaugat selecționerul.
Iovan și Boldici vor fi antrenori secunzi la naționala
„Staff-ul tehnic cu care voi lucra va fi compus din secunzii Iovan și Boldici. Nu știu cine a lansat varianta cu Valeriu Rachita ca antrenor secund, pentru ca nu e nimic adevarat. A fost doar un zvon. Din punctul meu de vedere, Rachita mai poate juca fotbal și nu ar trebui sa renunțe deocamdata la cariera de jucator”, a spus Pițurca, precizînd ca nu a intenționat sa pastreze în staff secunzii fostului selecționer Anghel Iordanescu.
Victor Pițurca dorește sa își completeze lista de colaboratori la echipa naționala și cu metodistul Dan Apolzan, aflat acum sub contract cu clubul Rapid. „Eu sper ca pîna la sfîrșitul anului sa avem înțelegere de la George Copos și de la Razvan Lucescu, sa îl lase pe Apolzan sa revina la echipa naționala. Domnul Sandu a discutat deja și sper sa se rezolve. Daca va fi nevoie voi vorbi personal cu Copos, pentru ca mi-l doresc mult pe Apolzan. Daca nu îl va lasa, atunci vom cauta o alta soluție, dar George Copos e un bun român și îl va lasa”, a menționat Pițurca.
Selecționerul a declarat ca nu a semnat deocamdata contractul cu Federația Româna de Fotbal: „Nu am semnat, dar daca acum doua zile era rezolvat în proporție de 70%, acum e rezolvat 99%. Contractul meu și al colaboratorilor mei va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2005, așa ca pîna acum am facut munca patriotica”.
Jucatorii care se abat de la reguli nu vor mai fi convocați
„Eu nu voi urmari jucatorii pe la 2-3 noaptea. Dar cine se abate de la reguli nu mai are de ce sa vina la echipa naționala. Indiferent daca este vorba de Chivu sau Mutu. Voi face un regulament de ordine interioara, însa e greu sa îi sancționezi financiar pe jucatori. Poate doar daca se va obține calificarea sa li se opreasca din prime. Cei care vor refuza sa vina la naționala la datele stabilite de UEFA nu vor mai fi chemați, pentru ca înseamna ca nu vor sa vina la naționala”, a spus Pițurca, menționînd ca nu va perturba în nici un fel programul echipelor de club.
Selecționerul a precizat ca nu va permite jucatorilor sa intre în silenzio stampa, așa cum s-a întîmplat la meciul cu reprezentativa Armeniei. „Nu o sa permit jucatorilor sa intre în silenzio stampa. Evoluția lor a fost mai puțin buna în ultimul timp și nu trebuiau sa procedeze așa. Poate ca ar fi trebuit sa țina puțin capul jos. În același timp parca și presa prea ușor jignește”, a afirmat antrenorul.
Pițurca a menționat ca nu îl va lua pe Adrian Mutu la acțiunea din Cipru, cînd naționala va disputa amicalul cu Slocavcia: „Nu vad de ce sa-l chem pe Mutu în Cipru. Daca e suspendat nu are de ce sa vina”. În ceea ce privește banderola de capitan al primei reprezentative, selecționerul a spus ca se da prea mare importanța acestui lucru: „Nu m-am gîndit cine va fi capitan. Va fi un jucator cu mare experiența, cu personalitate, care sa poata sa se faca respectat. Voi avea 4-5 capitani, care vor fi consultați cînd se vor lua anumite decizii, dar ultimul cuvînt îl voi avea eu”.
Pițurca își dorește de Craciun calificarea naționalei la CM 2006
„Ar fi fantastica o noua calificare la un turneu final. Asta mi-aș dori de Craciun, pentru ca o a treia ratare consecutiva va împinge România în urma destul de mult. Acum avem doi adversari redutabili în preliminarii, poate ca data viitoare vom avea trei”, a spus Pițurca.
Selecționerul crede în continuare în șansele de calificare ale naționalei. „Chiar daca Olanda și Cehia sînt peste noi ca valoare, iar șansele noastre sînt mici, eu cred ca ne putem califica”, a spus Pițurca.
Tehnicianul a declarat ca nu are preferințe în ceea ce privește stadionul pe care va juca naționala partida cu Olanda de pe teren propriu. „Poate sa fie orice stadion, dar eu vreau sa avem un gazon bun. Nu am preferințe, poate sa fie cel din Giulești sau altul. Daca Gigi Becali reface gazonul pîna atunci, poate jucam în Ghencea, dar nu cred ca se poate face așa repede. Oricum, eu nu ma aștept la reacții ostile pe Giulești chiar daca am antrenat Steaua”, a precizat selecționerul.
Anghel Iordanescu îi va preda lui Victor Pițurca casetele și informațiile cu adversarii României din preliminariile CM 2006. „M-am întîlnit întîmplator cu Iordanescu, am vorbit și am stabilit ca ne vom întîlni pentru a-mi da casetele și celelelalte informații pe care le are cu adversarii noștri. Iordanescu trebuie respectat pentru tot ce a facut pentru fotbalul românesc și a facut multe. Nu trebuie judecat pentru ce s-a întîmplat în ultima perioada”, a spus Pițurca.
În ceea ce privește participarea Stelei în Cupa UEFA, tehnicianul a spus ca aceasta are șanse în fața Valenciei: „De ce sa nu aiba șanse de calificare? Cei de la Valencia sînt chiar așa super-zmei?”
Mediafax