Piturca l-a rechemat pe Miu
Pe 14 ianuarie, a doua zi dupa reunirea lotului pentru începerea pregatirilor de iarna, trei dintre jucatori, Iulian Miu, singurul integralist în tur, Ionel Danciulescu si Valeriu Bordeanu, au fost exclusi din rîndul jucatorilor de la seniori, principalul motiv fiind faptul ca au semnat noi contracte de reprezentare cu Giovanni Becali. Miu a fost retrogradat la „tineret”, conditia revenirii fiind sa renunte la întelegerea cu firma ISM, în timp ce ceilalti doi au fost transferati ulterior la Dinamo, respectiv FCM Bacau.
De atunci, între Miu si conducerea Stelei a existat un razboi aproape total, desi jucatorul s-a conformat fara crîcnire deciziei lui Victor Piturca, nelipsind la nici un antrenament, joc amical sau oficial al echipei de tineret. Presedintele Viorel Paunescu l-a acuzat pentru declaratii belicoase la adresa clubului si de viata extrasportiva tumultoasa, în timp ce fundasul a fost singurul jucator din Ghencea care a facut memoriu la LPF, reclamînd întîrzierea platii unei rate din contract. Steaua nu a riscat sa-l piarda, i-a achitat cei 27.500 de dolari, dar situatia a ramas neschimbata: Miu a ramas la „tineret”.
Pîna ieri, cînd, în criza de aparatori centrali, Miu a fost anuntat sa se prezinte la ora 22:30 în cantonamentul seniorilor. În primul rînd din motive de efectiv: Mutica este înca nerefacut, Bogdan Nicolae acuza dureri pe inghinali, Baciu, suspendat pentru întîlnirea de miercuri cu UMT, este si el tot mai aproape de un transfer în Germania, evolutia din întîlnirea cu Dinamo fiind, se pare, ultima pentru Steaua.
La aflarea vestii, Miu n-a parut prea surprins: „Am sperat mereu ca voi fi chemat înapoi. Înseamna ca cei din conducere au încredere în mine si eu, la rîndul meu, am încredere în ei. Vreau sa cred ca este o întoarcere definitiva si sa demonstrez ca merit sa joc. De fapt, eu nu m-am certat cu nimeni, n-am vrut decît sa evoluez la Steaua. Oricum, totul e bine cînd se încheie cu bine”.
Se pare însa ca rechemarea internationalului stelist la echipa mare nu este legata doar de problemele de lot, ci si de faptul ca jucatorul s-ar afla în vizorul unor formatii din strainatate. Cum pentru impresari meciurile de la „tineret” nu sînt relevante, Miu ar urma sa fie „vizionat” îndeaproape în urmatoarele partide de campionat, astfel încît un eventual transfer sa poata fi perfectat în aceasta vara.
Sursa: www.prosport.ro