Piturca contestat de suporteri

Apropo.ro / 04.06.2004, 09:33
Piturca contestat de suporteri
Suporterii steliști l-au contestat pe antrenorul Victor Pițurca la meciul cu Farul Constanța, scor 2-2, considerîndu-l pe tehnician principalul vinovat de faptul ca Steaua nu a cîștigat nici un trofeu în ultimii ani. Suporterii steliști au scandat în prima

Suporterii steliști l-au contestat pe antrenorul Victor Pițurca la meciul cu Farul Constanța, scor 2-2, considerîndu-l pe tehnician principalul vinovat de faptul ca Steaua nu a cîștigat nici un trofeu în ultimii ani.

Suporterii steliști au scandat în prima repriza împotriva antrenorului Victor Pițurca. Galeria gruparii „roș-albastre” de la Peluza 1 a strigat „Pițurca, unde e titlul?”, „Pițurca, pleaca din Ghencea!” și au afișat bannere cu urmatoarele mesaje: „Piți, ca stelist te respectam…dar rezultate cu alții sa încercam”, „Înca un an fara titlu, visul e acum sinistru”. Suporterii de la peluza a doua au scandat „Victor Pițurca, lasa-ne!” și au afișat urmatoarele bannere: „4 ani, un titlu luat, blazon dezonorat”, „Speranțe deșarte, vise spulberate”, „Obiectiv ratat, nici un vinovat?”, „Daca luptați pentru noi, nu eram pe locul doi”. La începutul meciului, cîțiva spectatori de la tribuna a doua au afișat un banner cu mesajul: „Era Pițurca: 5 ani, un titlu. Lasa-ne!”.

De asemenea, suporterii gruparii din Bulevardul Ghencea au protestat fața de decizia Executivului de a fi amendate trivialitațile de pe stadioane, scandînd „Ura, ura, jos cenzura” și afișînd bannere cu urmatoarele mesaje: „Pe stadioane fara reclame, politica și bastoane”, „Amenzi exagerate, drepturi ignorate”, „Ultrașii din țara, o problema naționala?”, „Pasiune nu înseamna infracțiune”.

Președintele executiv al FC Steaua, Mihai Stoica, a precizat ca dezamagirea suporterilor este foarte mare. „Daca unii încearca și chiar reușesc sa fie obiectivi, alții deviaza puțin și nu se pot elibera de doza fireasca de subiectivism și au și astfel de idei, care, în opinia mea, nu au acoperire. Sub nici o forma Pițurca nu își va da demisia. Nu am lucrat pîna acum cu un tehnician de talia lui Pițurca. Cînd ai un antrenor de talia lui Pițurca, trebuie sa știi sa-l pastrezi. Rezultatele nu s-au ridicat la ceea ce așteapta suporterii, dar daca nici la anul nu vom cuceri macar unul din cele doua trofee, atunci cred ca nici antrenorul, nici președintele executiv nu au ce cauta în Ghencea”, a spus Stoica.

Capitanul echipei Steaua, Mirel Radoi, a subliniat ca antrenorul Victor Pițurca nu trebuie schimbat. „Suporterii ar trebui sa ne aplaude cînd jucam bine, sa ne huiduie daca nu jucam bine, dar nu au voie sa îi critice nici pe jucatori, nici pe antrenori. Sub nici o forma Victor Pițurca nu trebuie schimbat. Daca nici la anul Steaua nu va cîștiga titlul, vom încerca anul urmator și tot așa. Garanteaza cineva ca daca vine alt antrenor cîștigam titlul? Cine cunoaște mai bine jucatorii decît Victor Pițurca? Sa fim serioși”, a declarat Radoi.

Fundașul Valeriu Rachita a spus ca suporterii nu au ce sa-i reproșeze lui Pițurca, deși sînt suparați pentru ratarea titlului. „Noi am jucat, nea Piți a încercat sa ne puna totul la dispoziție. Au fost fracțiuni de secunda în care s-au pierdut meciuri. Noi, jucatorii, sîntem suta la suta alaturi de antrenorul nostru, pentru ca nu dînsul a jucat. Ne pare rau ca nu am putut sa cîștigam titlul, atît pentru suporteri, cît mai ales pentru nea Piți, care este cel mai afectat dintre noi. Locul doi nu este în nici un caz pentru Steaua”, a comentat Rachita.

Atacantul Adrian Neaga a afirmat ca nu este normal ca publicul sa ceara înlocuirea antrenorului. „Dînsul a facut tot ce a putut, iar noi în teren la fel”, a spus Neaga.

Antrenorul Victor Pițurca nu a dorit sa faca nici un fel de comentariu.

Mediafax