Piesa „Take on me”, a trupei A-HA, în variantă nord-coreeană (Video)

Apropo.ro / 13.02.2012, 12:30
Piesa
Un grup de acordeoniști din Coreea de Nord a înregistrat piesa trupei A-HA, "Take on me", într-o variantă proprie, care a înnebunit internauții.

Piesa băieților de la A-HA, „Take on me”, sună incredibil în varianta de acordeon si interpretată de către un grup de nord-coreeni.

Filmulețul postat pe internet de către impresarul norvegian Morten Traavik, cel care i-a și descoperit, a adunat peste 1 milion de vizualizări.

Take On Me – North Korean Style de pe tare.ro

„Sunt cei mai buni muzicieni pe care i-am întâlnit vreodată. Sunt atât de talentați, încât pot avea succes în orice colț al lumii. Când am fost în Coreea de Nord, le-am împrumutat un CD cu „Take on me”, într-o dimineață de luni. Până miercurea aceleiași săptămâni, ei învățaseră cântecul, fără nicio explicație sau ajutor din exterior. Totul cu o dibăcie incredibilă”, a declarat Traavik, pentru BBC.

Cei cinci cântăreți, două fete și trei băieți, studiază la o școală de muzică din Coreea de Nord. Impresarul a ajuns să-i cunoască în cadrul unui proiect în care i-a familiarizat cu muzica populară și cea clasică. Atunci și-a dat seama că sunt niște elevi străluciți.

Citește mai multe detalii despre piesa „Take on me” cântată la acordeon, pe Gândul.info