Pierce Brosnan este Spionul de Noiembrie
Cunoscut drept Nume de cod: Spionul de Noiembrie, Peter Devereaux (Pierce Brosnan) este un fost agent CIA, extrem de periculos şi bine antrenat, care în loc să îşi pregătească retragerea discretă din activitate, acceptă o ultimă misiune.
Trebuie să o protejeze pe Alice Fournier (Olga Kurylenko), un martor cheie capabil să divulge adevărul din spatele unei conspiraţii, care timp de câteva decenii a distrus numeroase vieţi.
Ceea ce Peter nu ştie însă este că tocmai această misiune îl transformă într-o ţintă pentru cel care până nu demult îi era cel mai bun prieten, David Mason (Luke Bracey), unul dintre cei mai valoroşi oameni ai CIA-ului.
În momentul în care toţi încep să suspecteze existenţa unei scurgeri de informaţii în interiorul agenţiei, pentru Devereaux nu mai există nicio regulă şi nicio persoană în care să mai poată avea încredere.
Cu un scenariu care are la bază best seller-ul internaţional ,,There Are No Spies”, semnat de Bill Granger, Nume de cod: Spionul de Noiembrie este un film despre elita spionajului internaţional, în care provocările constante şi jocurile de culise sunt ridicate la rang de artă.
De la regizorul filmelor The Bank Job şi The Recruit vine din 10.10.2014, Nume de cod: Spionul de Noiembrie, care va putea fi urmărit în premieră în următoarele cinematografe: Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema&More Băneasa, Cityplex (Constanţa, Braşov şi Tulcea), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanţa, Piteşti, Sun Plaza, Timişoara, Târgu Mureş, Ploieşti, AFI Ploieşti), Cinema Arta (Târgu Mureş), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Patria (Craiova), Cinema Colors (Alba Iulia), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Sergiu Nicolaescu (Targu Jiu), Cortina (Oradea), Cinema Glendale (Bucureşti), Cinema Twins (Ploieşti), Cine Grand (Botoşani), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu Jiu), Cinema Capitol (Onesti), Patria (Bucuresti), Grand Mall (Satu-Mare), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Line Cinema (Râmnicu Vâlcea), Cinema Luceafărul (Vulcan) şi Cinema Arta (Sibiu).