Petrică Lupu – Cinci căsătorii şi o ameninţare cu pistolul

-Cît de tare vă iubiţi personajul din serial?
Îl ador. Mă identific cu el. Cei care au fost adulţi înainte de ’89 e imposibil să nu fi avut vreo legătură cu securitatea. Securitatea era un tot şi peste tot.

Însă pot să vă spun că, în tinereţe, deşi am primit indicaţia să intru în această structură, am reuşit să o evit. Tatăl meu nu mi-a spus nimic la acel moment. Dar cu doi ani înainte să moară, m-a felicitat.

– Ce aţi mai învăţat de la tatăl dvs.?
El era un ţăran deştept cu şapte clase. Din păcate, ţăranul român nu îşi pupa copiii, nu îi îmbrăţişa. Din fericire, mi-a insuflat ideea că trebuie să muncesc, să fiu con­ştiincios, să sufăr şi să strîng din dinţi. El a fost o constantă în viaţa mea pentru că mama a murit în 1952, cînd eu aveam patru ani. Mama s-a stins la naşterea unui frate de-al meu care nici el nu a supravieţuit. Eu şi sora mea, Maria, am stat mai mult singuri. Sora mea s-a îmbolnăvit de poliomielită şi trăieşte şi acum cu un handicap grav.

– După această educaţie strictă, dvs. iertaţi uşor?
Da, dar nu uit niciodată. Şi întîm­plarea a făcut să plătesc aproape întotdeauna lucrurile rele. M-am născut şi într-o zodie nu foarte comodă, Scorpion.

“Cel mai probabil, am trei copii”

– De cîte ori aţi fost căsătorit?
Dacă era după mine, mă căsăt­o­ream de la 6-7 ani. De atunci, am în­ceput să mă îndrăgostesc. De-ade­văratelea, m-am căsătorit la 19 ani, cu prima ocazie care mi s-a ivit. Făcusem un an la Arte plastice în Iaşi şi tocmai venisem la Actorie în Bucureşti. Nu i-am spus tatălui meu că mă căsătoresc. El a aflat, a venit în Capitală şi m-a alergat cu pistolul. M-au salvat nişte prieteni buni în mansarda cărora m-am ascuns. Aceasta a fost prima căsătorie. Ultima, care e valabilă şi în prezent, s-a petrecut în urmă cu 12 ani. Ea era studentă, eu aveam 50 de ani, stăteam cu chirie, tocmai divor­ţasem, era complicat. Pot să spun că în prezent sînt cu femeia vieţii mele. Am 62 de ani şi îmi doresc încă un copil. Şi acum am şi casa visurilor mele. Despre celelalte căsătorii nu îmi place să vorbesc.

“Pot să spun că în prezent sînt
cu femeia vieţii mele. Am 62 de ani şi
îmi doresc încă un copil”

– Cîţi copii aveţi?
În acte, trei. În realitate, nu prea ştiu. Am avut multe iubiri, dar nu e cinstit să vorbesc despre cele care nu au durat dintr-un motiv sau altul. Nu sînt un tătic comod, însă foarte atent da. Pentru că eu nu mă păcălesc pe mine, pentru că am fost mereu dur cu mine, nici cu copiii nu am avut o relaţie permisivă.

– Cum arată casa visurilor dvs. în care vă doriţi să mai apară un bebeluş?

Casa e leagănul în care te naşti şi în care mori. Eu m-am născut într-o casă din chirpici din Iaşi şi acum am una de 200 mp. În curte, există căpiţe cu fîn. În casă, am atelier de tîmplărie, de sticlărie, de inginerie. Aici, vreau să-mi construiesc propria locomotivă, dar şi pri­mul meu avion. Casa are două garaje.

– Cîte maşini aveţi dacă v-aţi construit două garaje?
Nu am maşini, ci cinci motociclete. Ultima mi-am luat-o chiar azi.

– Dacă aveţi atîtea ateliere, cîte meserii cunoaşteţi?
Eu lucrez de la terminarea facultăţii la Teatrul Bulandra. Dar am vrut să ştiu tot şi m-am şcolit singur. Sînt radio amator, am învăţat inginerie, sînt bijutier, gravor, tîmplar, zidar, dulgher. Şi mai am două vise şi nu îmi pare rău dacă mor.

– Ce vise?

Vreau să îmi construiesc la casa mea din Chitila o locomotivă. Şi fiul meu e pasionat de subiect. Şi, dacă ne-aţi vedea mansarda casei, aţi înnebuni. E plină de machete, de lucruri care se mişcă, e plină de fantezie şi de idei. Al doilea vis e să-mi construiesc propriul avion şi să zbor cu el chiar dacă ar fi ultimul lucru pe care l-aş face în această viaţă. Oricum, nu mi-ar părea rău dacă aş muri la înălţime!

Uşă-n uşă – joi, 22.00, KANAL D

“Nu i-am spus tatălui meu că mă
căsătoresc. El a aflat, a venit în Capitală
şi m-a alergat cu pistolul”