Petrescu ar vrea terenuri artificiale

Apropo.ro / 04.03.2004, 10:02
Petrescu ar vrea terenuri artificiale
Antrenorul echipei Rapid, Dan Petrescu, a declarat, miercuri, ca este de acord cu ideea președintelui Federației Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, de a se juca pe terenuri artificiale. "Ideea lui Mircea Sandu cu terenurile artificiale este una buna. Daca am dispune de

Antrenorul echipei Rapid, Dan Petrescu, a declarat, miercuri, ca este de acord cu ideea președintelui Federației Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, de a se juca pe terenuri artificiale.

„Ideea lui Mircea Sandu cu terenurile artificiale este una buna. Daca am dispune de aceste terenuri ar fi bine. Eu am jucat în turneul din Turcia pe astfel de terenuri și erau chiar bune”, a adaugat Petrescu.

Petrescu a menționat ca nu se opune deciziei de amînare a returului ediției de campionat 2003-2004. „Ne facusem un program, însa, din punct de vedere al terenurilor, este în procent de 100 la suta bine ca s-a amînat returul, deoarece vrem sa jucam pe terenuri bune. Speram ca terenurile sa fie mai bune pe viitor pentru ca ne apropiem de luna aprilie. Aceasta este o soluție și, în viitor, am putea sa jucam mai mult vara și mai puțin iarna”, a spus Petrescu.

Referindu-se la faptul ca Anghel Iordanescu a participat la un antrenament al echipei Rapid, Petrescu a declarat ca nu crede ca selecționerul are ceva de învațat de la el.  „Ma simt un pic ciudat. Nea Puiu a fost profesorul meu și acum se uita la antrenamentele conduse de mine. Tot timpul am de învațat de la el”, a spus Petrescu.  

Tehnicianul echipei Rapid, a adaugat ca Noureddine Ziyati l-a informat ca nu va parasi formația pe care o conduce.

Capitanul echipei Rapid, Emilian Dolha, a declarat ca nu crede ca amînarea returului campionatului va afecta echipa din Giulești. „Nu știu daca ne afecteaza aceasta amînare atîta vreme cît noi jucam pe cel mai bun gazon din țara. Însa ținînd cont de situația din provincie poate este mai bine așa”, a spus Dolha.

Dolha a adaugat ca postura de capitan al echipei îl avantajeaza. „Eu sînt avantajat fața Nae Stanciu și Adrian Iencsi, care au purtat banderola de capitan pîna acum,  pentru ca la noi președinte este Ioan Becali și nu cred ca o sa fie conflicte. În vara eram la juniori, acum sînt capitanul echipei. În viața, cel mai important este sa încerci sa uiți ce a fost mai rau. Orice picior în fund este un pas înainte”, a spus Dolha.

Portarul echipei Rapid a declarat ca prezența selecționerului Iordanescu la antrenamentele formației giuleștene este benefica. „Noi tragem tare la orice antrenament, nu doar cînd vine domnul Iordanescu. Sper sa mai observe doi, trei jucatori care sa faca pasul spre echipa naționala”, a adaugat Dolha.

Mediafax