Petre: Transferul depinde de adversarii din LC

21 06. 2004, 10:01
Mijlocașul dinamovist Florentin Petre a declarat, miercuri, pe aeroportul Otopeni, la plecarea echipei Dinamo în turneul din Elveția, ca este posibil ca transferul sau la Grazer AK sa depinda de adversarii din preliminariile Ligii Campionilor. "Este normal sa nu mi

Mijlocașul dinamovist Florentin Petre a declarat, miercuri, pe aeroportul Otopeni, la plecarea echipei Dinamo în turneul din Elveția, ca este posibil ca transferul sau la Grazer AK sa depinda de adversarii din preliminariile Ligii Campionilor.

„Este normal sa nu mi se dea drumul pentru ca toata lumea se gîndește ca Dinamo a ajuns într-o faza în care nu a mai ajuns de foarte mulți ani. S-ar putea ca ramînerea mea la Dinamo sa depinda și de adversarii pe care îi vom avea dupa tragerea la sorți. Daca primul meci este mai accesibil, al doilea va fi foarte greu, ținînd cont de faptul ca în turul trei sînt echipe foarte puternice. Sînt discuții și probabil ca în maxim o saptamîna voi afla și eu ce voi face în continuare. Deocamdata, perioada mea la Dinamo nu s-a terminat. Vom vedea cît va mai dura, o saptamîna, un an, depinde de președintele clubului, de domnul Borcea. Eu am facut tot ce a depins de mine și cred ca merit mult mai mult”, a declarat mijlocașul dinamovist.

Petre a menționat ca nu este în masura sa comenteze rezultatul de egalitate din partida Danemarca-Suedia din cadrul CE.

„Nu cred ca sînt în masura sa pot comenta ce s-a întîmplat pentru ca este totuși Campionatul European și la acest nivel nu cred ca se fac blaturi. Sincer sa fiu am vazut doar ultimele zece minute din meciul Danemarca-Suedia și nu mi-am putut da seama. Toata lumea a anticipat ce se va întîmpla și îmi pare rau de Italia, pentru ca a stat la mîna altora și în final a pierdut”, a adaugat mijlocașul dinamovist.

Antrenorul principal al formației Dinamo, Ioan Andone, a precizat ca Danemarca și Suedia s-au calificat meritat în sferturile de finala ale Campionatului European.

„Danemarca – Suedia a fost un meci bun. Ambele echipe meritau sa se califice. Italia trebuia sa-și joace ultima șansa și sa cîștige, cum au cîștigat suedezii cu 5-0. Pîna la urma cred ca Danemarca și Suedia au meritat calificarea. În primul și al doilea meci, ambele echipe au fost mult peste Italia și s-au calificat meritat. Ca au procedat așa în ultimul meci este de înțeles”, a declarat Andone.

Tehnicianul a afirmat ca echipa Dinamo este cautata în Europa pentru a disputa meciuri amicale.

„Sîntem cautați pe piața europeana pentru partide amicale, important este sa ieșim și în meciuri oficiale. Asta ne dorim. E foarte bine ca vom juca și cu potențialii adversari din preliminariile Ligii Campionilor, precum Young Boys Berna pentru ca le vom cunoaște jocul”, a precizat Andone.

Atacantul dinamovist Claudiu Niculescu a declarat ca întîlnirea dintre Danemarca și Suedia a fost o partida strategica.

„Am vazut un titlu reprezentativ astazi într-un ziar: «Blatson». Nimic mai mult. Nu cred ca a fost vorba de bani, ci a fost o înțelegere de echipa, pentru ca interesul lor era sa mearga împreuna mai departe. Parerea mea este ca a fost «Blatson». Sa vedem ce se va întîmpla, deoarece am auzit ca Italia va face contestație”, a spus Niculescu.

Referitor la tragerea la sorți din preliminariile Ligii Campionilor, Niculescu a precizat ca nu are emoții.

„Am cîștigat campionatul intern, nu mai conteaza cu cine vom cadea. De preferat ar fi ca în turul doi preliminar sa cadem cu echipe cît mai accesibile pentru a putea ataca grupele Champions League. Acum nu mai conteaza. Trebuie sa fim pregatiți la ora meciului. Noi ne jucam șansa noastra și daca vom ramîne aceeași echipa unita ca și în sezonul trecut avem ceva șanse”, a adaugat atacantul dinamovist.

Fundașul dinamovist Cosmin Barcauan crede ca meciul amical din turneul elvețian cu potențiala rivala din Liga Campionilor, formația Young Boys Berna, va ajuta echipa. „Ar fi bine daca am cadea în grupele Ligii Campionilor cu echipa Young Boys din Elveția, cu care vom juca un amical în acest turneu de pregatire. Am cunoaște mai bine adversarii”, a spus Barcauan.

Lotul dinamovist va sarbatori, miercuri, la Berna, ziua de naștere a lui Claudiu Niculescu, care împlinește 28 de ani. „În aceasta seara vom sarbatori ziua lui Niculescu. I-am comandat și un tort din partea echipei”, a precizat tehnicianul Ioan Andone.

Dinamo va disputa în turneul din Elveția meciuri amicale în compania echipelor FC Zurich (pe 26 iunie), Young Boys Berna (pe 28 iunie), Servette Geneva (pe 1 iulie), FC Basel (pe 3 iulie) și FC Baulmes (pe 5 iulie).

Jucatorii dinamoviști vor locui în localitatea Lyss, la 20 de kilometri de Berna, la Hotel Worbenbad.

Mediafax