Pesteri si chei abrupte in Muntii Trascaului
Vrei sa treci prin chei care iti dau senzatia ca se pravalesc pe tine, sa vezi cascade repezi si sa te aventurezi prin pesteri adanci si intunecoase? Stim noi un loc: Muntii Trascau. Marcajele sunt foarte rare si sterse asa ca ai nevoie de o atentie sporita.
De ajuns e simplu. Cobori in gara Ampoita. De aici intrebi de drumul forestier. Dupa doar un sfert de ora de mers ajungi la Pietrele Ampoitei unde vremea a sapat forme fascinante in stanci. Intorcandu-te la drumul forestier, vei traversa satele Ampoita, Remeta si Cheile Ampoitei.
Din Chei incepe adevaratul traseu de munte. Dupa trei ore de urcus usor ajungi la Pestera Liliecilor.Merita intr-adevar sa faci un popas aici. Arunca macar o privire in intunecimea acestei pesteri.
Traseul continua pe culme pana la Varful Prislop. La NV se afla Lacul Ighiu. Dar poteca te va duce spre Platoul Ciumerna. Parasesti drumul forestier si o apuci prin padure. O data ajuns sub Varful Lacustii zaresti pestera Gaura Calului.
De aici traseul coboara Valea Galditei, traverseaza Cheile Galditei. Vei ajunge la cabana si cheile „Intregalde”.
Daca inca mai ai putere, de aici urmeaza marcajul cu cruce galbena, pe langa Valea Galcer. Drumul coboara in Valea Pravului. Efortul iti va fi rasplatit de privelistea cheilor aprupte de care se sparg cascade reci si iuti.
Dupa alte 6 ore de mers vei ajunge la cabana Ramet.
Mariana Roman
Silvia Popa