Peste 50.000 de bucureșteni au participat la Revelionul din Piața Constituției
„Sunt onorat și mulțumesc cu respect tuturor bucureștenilor, tuturor românilor, care pe un frig teribil au dansat și au cântat, au pășit împreună cu noi în Noul An. Sunt recunoscător artiștilor care au performat pe scena de la Piața Constituției și tuturor colaboratorilor noștri, care au contribuit la realizarea unui show de excepție”, spune primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.
Primăria Municipiului București și Arcub țin să mulțumească, într-un comunicat, celor care au sprijinit organizarea Revelionului din Piața Constituției: Camera Deputaților, Jandarmeria Română, Brigada Rutieră București, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, SMURD, Serviciul de Ambulanță Ilfov, Luxten, Poliția Locală a Municipiului București și Apa Nova.
„HaHaHappy New Year București 2015 este conceput a se poziționa ca eveniment major al Capitalei, pentru a crea o punte de legatură între evenimentele de succes desfășurate în anul 2014, cu ocazia împlinirii a 555 de ani de la prima atestare a Bucureștiului – București 555 – și intrarea orașului și a bucureștenilor în «anul luminii», 2015. Spectacolul face parte din seria de evenimente adresate publicului larg, ce vor fi organizate în Capitală în următorii ani, în pregătirea candidaturii Bucureștiului la statutul de Capitală Culturală Europeană pentru anul 2021”, anunța municipalitatea.
În Noaptea dintre ani au cântat pe scenă Loredana, Smilez, Alex Velea, Delia, Vama, Cabron, Sore, Feli, Dorian, Don Baxter, Speak, Doc, Radio Killer, Peter Pop, Giulia, Jazzy Jo, Silviu Pasca și Brighi.