Peste 5.000 de Dacii vandute prin BRD

15 07. 2002, 10:38
Automobile Dacia a vîndut, în primele șase luni ale acestui an, peste 5.000 de autoturisme, respectiv o treime din vînzarile totale catre persoanele fizice, prin sistemul de creditare realizat în colaborare cu Banca Româna pentru Dezvoltare. De asemenea, producatorul român de

Automobile Dacia a vîndut, în primele șase luni ale acestui an, peste 5.000 de autoturisme, respectiv o treime din vînzarile totale catre persoanele fizice, prin sistemul de creditare realizat în colaborare cu Banca Româna pentru Dezvoltare.

De asemenea, producatorul român de automobile a vîndut peste 1.000 de automobile în leasing, prin societatea RC Leasing România, care a început sa funcționeze în luna februarie a acestui an.

Creditele acordate de BRD sînt eșalonate pe o perioada de pîna la cinci ani, și impun existența a minimum doi giranți, fara garanții imobiliare sau ipoteca.

Persoanele fizice care achiziționeaza, pîna la sfîrșitul lunii iulie, automobile din gama Berlina, Break sau SupeRNova, prin credit BRD, vor beneficia de o reducere de 300 euro din prețul total al mașinii. Reducerea se acorda prin diminuarea avansului achitat pentru credit.

Sursa: www.mediafax.ro