Peste 240 de persoane arestate în cadrul unei operațiuni antipedofilie de anvergură

De: Marian Andrei / 04.01.2013, 09:51
Peste 240 de persoane arestate în cadrul unei operațiuni antipedofilie de anvergură
O operațiune a poliției internaționale antipedofilie a permis arestarea, la sfârșitul lui 2012, a 245 de persoane, majoritatea în Statele Unite, dar și în alte șase țări, au anunțat autoritațile americane.

Printre persoanele arestate în cadrul operațiunii Sunflower care a avut loc în perioada 1 noiembrie – 7 decembrie 2012, 222 de persoane se aflau în Statele Unite, iar 23 în șase țări străine ale căror nume nu au fost precizate de oficiali „din motive operaționale foarte sensibile”.

Operațiunea care a urmărit identificarea unor persoane care dețineau, difuzau sau produceau imagini pedofile pe Internet, a permis identificarea și salvarea a 123 de copii, dintre care 110 în Statele Unite, a precizat Morton.

Dintre victime, cinci aveau mai puțin de trei ani, nouă între patru și șase ani, 21 între șapte și nouă ani, iar 11 între zece și 12 ani. În plus, 70 erau fete și 53 băieți, iar 23 de copii sunt în prezent adulți.

În 2012, un număr record de pedofili – 1.655 – au fost arestați de anchetatorii ICE și au fost identificate sau salvate 292 de victime.

Tags: