Pepe, Romică Ţociu, Minodora şi Sânziana Buruiană fac echipă în cadrul reality show-ului ”Poftiţi la Nea Mărin”

19 07. 2018, 11:08

Dacă la sfârşitul celei de-a doua ediţii Nea Mărin a ieşit în pierdere cu afacerea sa, speră ca de data aceasta, tocmai pentru că are alături de el persoane cu oarecare experienţă în gestionarea unor restaurante, să recupereze pierderile.

”De data asta ei ştiu mai multe decât mine. Romică a avut el restaurante, iar tatăl lui Pepe are şi el un local. Aşa că voi avea mai multă grijă”, spune Nea Mărin.
Pepe şi Romică Ţociu, la rândul lor, sunt hotărâţi să facă tot ce le stă în putinţă pentru ca afacerea să iasă de data asta pe profit.
”Mi-era atât de dor de Nea Mărin… Abia aşteptam să-l văd. M-am bucurat pentru că eu timp de zece ani am avut afaceri cu restaurante. Ba încă şi acum familia mea mai deţine un local. Când am mai auzit că e şi la Mangalia, m-am bucurat şi mai tare. Asta până în prima dimineaţă când mi-a dat trezirea după nici patru ore de somn. Când îl auzi că bate la uşă parcă te curentează”, spune Romică Ţociu.
Cum se vor descurca Pepe, Romică Ţociu, Minodora şi Sânziana Buruiană alături de Nea Mărin, cum vor face provocărilor şi dacă vor reuşi să obţină profit de data aceasta, telespectatorii vor vedea luni şi marţi, de la ora 20.00, la Antena 1.