Pepe dansează pe ritmurile… nevestei
-Cum ţi s-a părut formatul la prima ”citire” şi cum îl percepi acum?
De cînd am citit prima pagină din formatul “Dance Bomb”, am simţit că mi se potriveşte mănuşă. În show-ul nostru, totul depinde de concurenţi, de cît sînt ei de haioşi şi de lipsiţi de inhibiţii în faţa publicului spectator, iar pînă acum am avut numai concurenţi unul şi unul.
– Dintre concurenţii de pînă acum, cine te-a impresionat cel mai tare?
Toţi concurenţii au avut ceva special. De exemplu, într-una dintre emisiuni, un concurent a ales o metodă cît se poate de trăsnită de a încheia un dans, dar şi de a-i declara dragostea soţiei lui: stînd în cap, a început să cînte o melodie de dragoste. Impresionant, nu?!
”La şapte ani cantare”
Credeţi că mai ţin minte?! Am acasă înregistrări cu mine cîntînd şi dansînd de la vîrsta de şapte ani, dar familia mea îmi spune că m-am născut artist! Ţin minte că îl imitam pe Toto Cutugno şi cîntam prin casă “la şapte ani cantare”, o adaptare proprie a refrenului “Lasciatemi cantare”. “Împrumutam” sacoul alb al fratelui meu mai mare, îmi puneam la gît şi un fular alb. Ce mai, voiam să arăt exact ca marele cîntăreţ italian.
– Şi cum a fost primul blues?
Eu am doi fraţi mai mari decît mine, cu nouă, respectiv zece ani. Adică, atunci cînd ei îşi sărbătoreau majoratul (asta se întîmpla înainte de revoluţie), eu aveam vreo şapte-opt ani. Vă daţi seama, eram sufletul petrecerii şi toate colegele fraţilor mei erau partenerele mele de dans!
– Ce-ţi plăcea să dansezi în adolescenţă?
Break-dance. Ştiam mişcările foarte bine, nu trecea o zi fără să repet. Formaţia mea preferată din acea perioadă era Kriss-Kross. Un unchi de-al meu mi-a dus din străinătate un trening lucios, turcoaz, exact aşa cum purtau ei. Ce mai conta că îmi era prea mare? De fapt, cred că mi-a fost mare vreo doi ani! Eu eram plin de fiţe pentru că eram printre puţinii puşti de vîrsta mea care deţineau în garderobă un asemenea “trofeu”.
Primul dans cu Oana
– La ce stiluri de dans te pricepi cel mai bine?
Nu sînt un expert în nici un stil de dans, dar nici nu pierd ritmul orice gen de muzică mi-ai cere să dansez. Îmi place mult să improvizez, să mă mişc aşa cum simt muzica respectivă. Poate părea ciudat, dar nici măcar dansurile de origine latino nu-mi sînt aşa de cunoscute. Nu poţi să dansezi şi să cînţi perfect, în acelaşi timp. Eu am preferat să cînt mai bine decît să dansez.
– Cum a fost primul dans cu Oana?
Prima noastră întîlnire a fost, întîmplător, într-o discotecă. Ţin minte că eu am invitat-o la dans, dar ce melodie se difuza atunci nu pot să-mi aduc aminte. Eram amîndoi aşa de atraşi unul de celălalt încît nimic din ce s-a întîmplat în jurul nostru nu a mai contat! Eram doar noi doi şi atît! Ne ţineam strîns în braţe şi dansam…
Din dragoste…
– Nunta voastră nu s-a încadrat în tiparul clasic. Aţi avut parte, totuşi, de valsul miresei?
Păi, cum să avem dansul miresei dacă noi nici măcar haine potrivite ocaziei n-am avut?! Ne-am căsătorit exact aşa cum eram îmbrăcaţi în ziua respectivă. Abia mai pe seară ne-am pus problema hainelor. Dar, cum noi sîntem norocoşi, proprietarul restaurantului care ne-a găzduit deţinea în aceeaşi clădire şi un depozit de haine. Sper că acea zi a fost una dintre cele mai fericite din viaţa Oanei: s-a căsătorit şi a făcut shopping! Glumesc, desigur!
– Ce stil de dans vi se potriveşte cel mai bine în cuplu?
Şi Oana e la fel ca mine: dansează tot şi nimic. Ne înţelegem mult prea bine în viaţa noastră de cuplu ca să ne înţelegem perfect şi cînd vine vorba de dans în doi. Dar noi nu ne lăsăm, improvizăm.
– Ce nu ai face niciodată… din dragoste?
Niciodată nu m-aş sinucide.
Dance Bomb – joi, 20.30, ANTENA1