Pepe a lansat “Da sau Nu”, noul single, o piesă produsă în colaborare cu Marius Moga şi What’s UP

18 01. 2015, 09:00
Piesa s-a auzit pentru prima dată în această dimineaţă, lansarea în sine fiind unul dintre răspunsurile lui Pepe la întrebările prietenilor şi fanilor postate în ultimele zile pe pagina oficială de Facebook a artistului. Pepe intra în propriul joc şi ca o continuare a campaniei de teasing, în perioada de promovare a piesei va răspunde cu “Da sau Nu” tuturor întrebărilor.
 
 
“Da sau Nu” a fost provocarea lui Marius Moga şi a lui What’s UP pe care eu am acceptat-o cu mare bucurie. Toată echipa DeMoga a contribuit la producţia noului single iar rezultatul se vede dar mai ales se aude şi se aude foarte bine. Parafrazând o vorbă celebră … “Da sau Nu” este începutul unei prietenii frumoase şi mai ales, de lungă durată. Cu siguranţă vom filma şi un videoclip în perioada imediat următoare mai ales că după numai câteva ore de la prima postare, feedback-ul excelent impune cumva acest lucru”.
 
Compoziţia noului single aparţine echipei de la DeMoga (What’s UP, Marius Moga, Vasilache Ionuţ Marius, Rosioru Mădălin Ionuţ, Cotoi Alexandru). Partea de versuri, alături de What’s UP o semnează şi Pepe iar publishingul şi producţia, Pepe Latin Music, propriul label al artistului, coeditori fiind totodată şi DeMoga Music Publishing şi Future Arts Agency Publishing.