Printr-o coincidența cosmica – sau printr-o abila mișcare de marketing – în luna decembrie la noi pe ecrane ninge cu filme „feelgood”, pentru a ne face mai ușoara, parca, tranziția peste Sarbatorile epuizante. Acum când anul „se înnoiește”, cinema-ul se straduiește sa ne aminteasca faptul ca, oricât de nașpa a fost bilanțul anului trecut, ai nenumarate motive s-o apuci din nou, cu optimism, de la început. Totul va fi bine! Atâta timp cât nu vei uita sa cumperi și bilet …
Ce sînt așa numitele filme „feelgood”? În general, ele sunt destinate unui public „adult”, care vrea sa fie mișcat ca un copil, sunt povești emoționante, unde plîngi, rîzi, plîngi și, finalmente, te simți înalțat purificat, cât sa-ți spui „viața merita traita”. Protagoniștii (cu care, daca nu ne identificam, trebuie cel puțin sa empatizam) au mari probleme. Necazurile lor ne amintesc de alte noastre, doar ca exista mai tot timpul soluții la ele. Sunt aceste „emoticoane”, o zapada învioratoare peste un Craciun din ce în ce mai banal și lipsit de suflu, sau pure manipulari sentimentale? ApropoTV cântarește noile oferte…
„In Her Shoes” („Eu cu sora mea mai mica”) e o poveste despre doua surori înstrainate, care trebuie sa-și depașeasca resentimentele și neînțelegerile, dupa ce descopera o bunica pe care o credeau pierduta. O fabula care își propune sa ne încalzeaza sufletele. Dar, chiar și cu Cameron Diaz în el, filmul nu prinde viața decât atunci când veterana Shirley MacLaine și amicii ei pensionari apar pe ecran. Toni Collette e fantastica în rolul avocatei complexate, introvertite și împiedicate, care renunța la tot ca sa plimbe câinii și sa duca o viața mai simpla. Doar ca am tot vazut-o în genul asta de roluri. Ca și pe Diaz, care nu trebuie sa se straduiasca prea tare ca sa joace o târfulița cu inima. Așa ca MacLaine ramâne grația salvatoare. În ciuda clișeelor de rigoare, de câte ori e ea prin apropiere, pelicula devine vioaie și tolerabila. Ne așteptam la mai mult de la regizorul Curtis Hanson (Oscar pentru „LA Confidential”)! Nu înțelegem de ce a vrut cu tot dinadinsul sa spuna aceasta istorie zaharisita, lacrimogena, cu surori rivale care devin din nou prietene, cu cațeluși draguți, scene de nunta penibile și tot pachetul. Agreabil, dar deloc memorabil.
Deși are un început promițator și un titlu inspirat dintr-o piesa geniala (Cure), „Just Like Heaven” („Și daca e adevarat”) sfârșește prin a fi o previzibila, mediocra și prost executata comedie romantica.
Elizabeth, o doctorița (Reese Witherspoon), intra în coma dupa un accident de mașina. Spiritul ei bântuie prin fosta sa locuința, în care acum locuiește David, un burlac dezolat (Mark Ruffalo). Doar acesta o poate vedea. Între cei doi se înfiripa o poveste de dragoste. Finalmente, David și Elizabeth descopera ca raiul și pamântul nu sunt chiar atât de îndepartate.
Witherspoon și Ruffalo fac o treaba buna, aderând fara rezerve la un rețeta sleita de comedie romantica, chiar daca e îmbogațita cu o tușa supranaturala. Mark Waters, regizor care a facut cu mult mai reușitele „Mean Girls” și „Freaky Friday”, nu reușește sa exploateze mai mult versantul întunecat. Exista însa câteva secvențe despre puterea transcedentala a dragostei care, chiar daca seamana mult cu cele din „Ghost”, au un șarm irezistibil.
Cea mai mare dezamagire din acest triptic inundat de sentimentalism ramâne „Elizabethtown”, unde tragicomedia personala a regizorului Cameron Crowe devine material pentru un lungmetraj.
Afla mai multe despre filmele de sarbatori numai în