Pentagonul a lansat o ancheta privind incapacitatea armatei americane de a inventaria armele din Irak, în urma unor informatii potrivit carora militantii kurzi folosesc armament american în ofensivele împotriva militarilor turci, a anuntat, miercuri, Departamentul Apararii, citat de Reuters.
Purtatorul de cuvânt al Pentagonului, Geoff Morrell, a declarat ca inspectorul general al Departamentului Apararii se va deplasa în Irak saptamâna viitoare împreuna cu o echipa de evaluare formata din 18 membri pentru a investiga aceste suspiciuni.
„Începând cu luna ianuarie, biroul inspectorului general investigheaza cu atentie informatiile privind armele lipsa, precum si cele potrivit carora armele ar fi ajuns pe mâini criminale”, a precizat Morrell.
„Secretarul (Apararii Robert) Gates, care a fost informat în doua rânduri începând cu luna mai în privinta anchetei, este profund deranjat de aceste informatii si acuzatii”, a adaugat oficialul american.
Turcia, un aliat important al Washingtonului, a criticat administratia americana în mod repetat, acuzând-o ca nu depune suficiente eforturi pentru neutralizarea militantilor kurzi din nordul Irakului. În iulie, ambasadorul turc la Washington a declarat ca liderii kurzi deturneaza livrarile de armament pentru fortele locale de securitate irakiene spre militantii din cadrul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).
Morrell a declarat ca nu stie daca exista dovezi privind utilizarea armelor americane de catre insurgenti în Irak.
„Este o chestiune incerta, si din acest motiv are loc o ancheta”, a subliniat acesta.