Pensie de caine

Si-a petrecut toata viața printre polițiști, arme, alarme, misiuni și infractori fugari. A ajuns acum la venerabila vârsta de câine de 11 ani. Deși trebuia sa iasa la pensie, cu acte în regula, înca de acum doi ani, a mai ramas în poliție. E uns cu toate alifiile și, deși l-a cam ajuns batrânețea, îi vine greu sa renunțe la munca.

Elev eminent

Giru, un ciobanesc german cu o privire înțeleapta și un simț al mirosului desavârșit, a început sa lucreze în Poliția aradeana din 1992. A facut echipa cu plutonierul major Ioan Vidican, care i-a devenit cel mai bun prieten. „Si eu sunt în Poliție tot din ’92, iar Giru este primul câine cu care am lucrat. L-am primit de la Sibiu, când era mic, l-am ținut un an aici, dupa care am mers cu el înapoi la dresaj”, povestește plutonierul. Pregatirea unui atfel de câine se întinde pe șase luni, timp în care polițistul cu care va lucra sa stea cu el. La școala de dresaj, Giru a fost un elev eminent, obținând doar note foarte bune. Dupa absolvire, s-a întors la Arad, gata sa se apuce de treaba. „A intrat în serviciu de la un an și opt luni. Este un câine de urmarire, deci trebuie sa aiba un miros foarte dezvoltat și agresivitate mai mica, nu cum au câinii de paza”, explica plutonierul Ioan, partenerul lui Giru.

Coleg de nadejde

Un câine polițist recunoaște un singur stapân, și anume pe cel cu care merge la școala de dresaj. „Nu primește comenzi decât de la mine. În 11 ani am avut sute de ieșiri cu el și pot spune ca a rezolvat cam 20-30% dintre cazurile la care a participat. Ca sa poata lua urma unui fugar, trebuie sa nu intre nimeni altcineva în câmpul infracțional, sa nu ploua și sa nu fie o temperatura mai scazuta de -15 grade. Câinele nu merge pe o urma de animal, ci doar pe aceea de om”, dezvaluie plutonierul Ioan. În toți acești ani, Giru a fost eroul multor urmariri dintre cele mai periculoase. Mereu s-a dovedit a fi un bun coleg, acționând chiar și din proprie inițiativa, la fel ca orice alt polițist cu experiența. „Am fost cu el la Covasânț, la o acțiune de prindere a unui urmarit general, pentru tentativa de omor. Eu l-am prins pe unul din infractori, iar Giru a intrat peste ceilalți, în casa, și nu i-a mai lasat sa iasa. Si asta fara sa-i dau eu vreo comanda”, povestește camaradul câinelui.

Un batrâior trist

Când vorbește despre Giru, plutonierul Ioan e napadit de amintirea pațaniilor prin care a trecut, de-a lungul anilor, alaturi de colegul lui de echipa. „Odata, de pilda, am fost la Pecica și am mers vreo 2-3 km pâna la Mureș. Acolo s-a urcat într-o barca și a stat. Am crezut ca a pierdut urma, dar, de fapt, barca aceea era cea folosita de infractori”, povestește polițistul, zâmbind nostalgic în amintirea vremurilor bune. Ultima acțiune polițieneasca a lui Giru a avut loc prin primavara acestui an, la Bodrog. De atunci, venerabilul patruped vegheaza, mereu gata pentru o noua misiune. Nu mai e însa solicitat ca odinioara. Si asta nu pentru ca s-ar fi împuținat tâlharii, ci fiindca l-au ajuns și pe el batrânețile. Chiar daca privirea lui, mereu scrutatoare, încearca, din rasputeri, sa nege asta.

Un polițist melancolic

„Câinii polițiști își încheie activitatea la noua ani. Se spune ca dupa vârsta asta își pierd mirosul. Cu Giru nu am avut probleme și l-am ținut mai mult. Si pentru ca nu am avut alți câini, dar și pentru ca îmi era greu sa ma despart de el”, marturisește, melancolic, Ioan. Acum Giru șade cuminte toata ziua în boxa lui de câine din dotarea Poliției și așteapta, cu nerabdare, fiecare vizita a partenerului sau de odinioara. Parca știe și el ca a venit vremea sa se retraga. „Are probleme cu picioarele, dar daca îi dau drumul fuge ca un câine tânar. Îmi este greu sa ma despart de el, ne-am obișnuit unul cu altul dupa atâția ani petrecuți împreuna. Daca nu merg la el doua zile, când ma vede se da de pamânt de bucurie. În mod normal, ar trebui sa-l dau cuiva sa aiba grija de el. Dar nu pot, fiindca așa numai s-ar chinui. Nu știu ce-am sa fac pâna la urma cu el”, spune, șoptit, plutonierul Ioan. Care nu vrea nicidecum sa-și închipuie ca va veni o zi în care va merge la boxele câinilor, iar locul în care îl aștepta Giru va fi gol…

Holteiul

Chiar și acum, la batrânețe, Giru și-a pastrat ținuta impunatoare pâna și în lesa stapânului. Din nefericire, n-are urmași care sa-i moșteneasca harul sau trasaturile. „Nu are voie sa se împerecheze, pentru ca atunci își pierde simțul mirosului. Nici în boxa nu are voie sa stea cu femelele”, explica ocrotitorul lui, plutonierul Ioan.

O noutate

În dotarea Poliției aradene exista opt câini, dintre care doar doi de urmarire: Giru și un rottweiler, care a fost adus de curând în Arad. „Cei mai buni câini de urmarire ramân tot ciobaneștii”, spune, nostalgic, cu gândul la Giru, plutonierul major Ioan Vidican. De altfel, rottweilerul aradean este unul dintre puținii câini din aceasta rasa care au fost admiși, în țîara, în activitatea polițieneasca.(Aradeanul)