Și asta pentru că Penelope Cruz va începe filmările pentru cel de-al 24 lungmetraj din această serie în vara anului viitor, când va avea deja vârsta de 40 de ani.
Actrița spaniolă, soția actorului Javier Bardem – interpretul personajului negativ din cel mai recent film din seria „James Bond” -, este în prezent însărcinată cu cel de-al doilea copil al cuplului. Ea va împlini vârsta de 40 de ani pe 28 aprilie 2014.
O sursă din echipa de producție a acestui lungmetraj, care va avea un buget de 100 milioane de lire sterline și va fi regizat, după toate probabilitățile, de Sam Mendes, același cineast care a regizat și precedentul film din serie, „007: Coordonata Skyfall”, a declarat: „Producătorii au încercat și în trecut să o aducă pe Penelope Cruz într-un film Bond, dar ea nu a fost niciodată disponibilă din cauza celorlalte angajamente ale sale”.
Dacă acest contract se va concretiza, Penelope Cruz va prelua titlul de „cea mai în vârstă Bond Girl” de la actrița britanică Honor Blackman, care avea 39 de ani atunci când a jucat în filmul „Goldfinger” din 1962, în care a interpretat personajul Pussy Galore, considerată una dintre mai memorabile Bond Girl din toată seria.