Pelerinajul de Sf. Dumitru: speranta si nepasarea noastra
Suntem obisnuiti de multi ani cu stirile care prezinta partea urata a umanitatii, iar noi am devenit consumatori de tragedii. Prin ce mijloace ne-am castigat noi dreptul de a-i judeca pe cei care merg in pelerinaj?
Cand Prometeu a furat pentru oameni focul din Olimp, Zeus si-a planuit razbunarea meticulos, creand pentru pamanteni prima femeie: Pandora. Trimisa pe Pamant, Pandora a primit drept zestre o cutie pe care nu trebuia sa o deschida niciodata.
Curiozitatea fara margini a impins-o sa cerceteze continutul acesteia. Abia ridicat capacul, toate relele si-au luat zborul, raspandindu-se in lume si perpetuand din generatie in generatie blestemul zeilor invidiosi. Insa nu totul era pierdut. Zeus, in marinimia lui, oferise oamenilor un dar de pret, care sa le ofere alinare in momentele de cumpana. Sfrijita si ponosita, Speranta zacea pe fundul cutiei.
Speranta de la Patriarhie
Incep acest articol cu mitul Pandorei pentru ca am descoperit de curand, cu surprindere trebuie sa marturisesc, ca Speranta se afla inca printre noi. Un adevarat supravietuitor, care pare ca s-a incapatanat sa isi faca treaba din timpuri stravechi pana in zilele prezentului. Tocmai acest „motor” este cel care ii tine animati pe cei care aleg sa stea ore intregi in picioare, asezati la celebra coada de la Patriarhie. An de an, in preajma zilei de Sfantul Dumitru, acesti oameni tineri, batrani sau bolnavi vin aici din toate colturile tarii pentru a-si regasi credinta si pentru a-si intari speranta.
Am plecat spre Dealul Mitropoliei cu gandul ca vom gasi acolo ce am vazut la televizor, o coada imensa, batrani care stau la coada ore in sir, asteptand sa sarute moastele Sfantului Dumitru. Eram sigur ca vom vedea imbulzeala, oameni care isi dau coate sa ajunga mai in fata, imbrancelile pentru sarmalele oferite de Biserica, sute de cersetori, oameni care uita de credinta care i-a calauzit acolo cand e vorba de a dobandi ceva pe gratis. Nimic neobisnuit; doar aceleasi lucruri pe care le vedem in fiecare an in calupurile de stiri.
| Oameni asteapta sa ajunga la Moastele Sf. Dumitru |
In realitate, lucrurile nu stau asa. Povestea pe care o vedem pe micul ecran la stiri este prezentata intr-un fel, in care, aproape blameaza efortul si credinta acelor oameni. Sunt vazuti ca niste ciudati, niste oameni disperati, care stau cu zilele in frig si in ploaie pentru o iluzie. Insa nu iluziile ii anima; acesti optimisti sunt calauziti de credinta.
Credinta si speranta ca vor scapa de boli, ca vor putea sa-i ajute pe cei dragi cu o rugaciune, ca vor fi ajutati de Dumnezeu sa treaca peste greutati si ca Ii vor putea multumi pentru ceea ce au. Esenta acestui pelerinaj se pierde in reportajele pe care le vedem la televizor, in mare parte deoarece jurnalistii prezenti acolo sunt plecati doar la vanatoare de senzational.
| Pelerinii primesc hrana si apa |
| In ochii lui Dumnezeu toti suntem egali, nu exista cersetori sau bogati |
|
O batrana coboara usor Dealul Mitropoliei, dupa ce a sarutat Moastele Sf. Dumitru |
Suntem obisnuiti de multi ani cu stirile care prezinta partea urata a umanitatii, iar noi am devenit consumatori de tragedii. Vine ora 19.00 si ne asezam in fata televizorului pentru o ora de „terapie” cu accidente de masina, crime, omoruri, violuri sau scandaluri politice. Am uitat sa vedem lucrurile frumoase din jurul nostru, le-am schimbat pe crime si nepasare.
Acei oameni care vin in fiecare an pe Dealul Mitropoliei sau cei care merg la Iasi, la moastele Sfintei Parascheva, poate sunt mai bogati si nobili decat noi. De ce sa-i desconsideram, de ce sa nu le respectam credinta? Prin ce mijloace ne-am castigat noi dreptul de a-i judeca?