Pekinez

S-a intamplat demult, pe vremea cand zeul Ah Chu domnea peste toate vietuitoarele necuvantatoare… intr-o zi, leul, regele animalelor, a venit in fata lui Ah Chu si l-a implorat sa-i permita sa se insoare cu o mica maimuta de care se indragostise.

Pekinezul exista in China de foarte mult timp, fiind una dintre cele mai vechi rase, atat de veche incat numai o legenda i-ar fi putut explica aparitia. Imaginea unui caine foarte asemanator Pekinezului se poate observa, de exemplu, pe obiecte de bronz vechi de circa 4000 de ani.

Apoi, in vremea lui Confucius, se povesteste despre niste „caini foarte mici, cu capete si picioare scurte, ale caror urechi si cozi flutura in mers.” Este aproape sigur ca Pekinezul provine din acelasi stramos din care au rezultat toate rasele asiatice de talie mica si, ca o ciudatenie a istoriei, aproape toate aceste rase au fost considerate caini deosebiti, crescuti in palate sau in temple, ascunsi de ochii oamenilor de rand.

Acestia trebuia sa fie atat de mici incat sa poata merge pe sub mesele foarte joase, specifice civilizatiei est-asiatice. Pornind de la acel stramos comun, se pare ca Pekinezul actual a fost obtinut in secolul al VIII-lea, in nordul Chinei, sub domnia dinastiei Tang. Pentru a fi siguri ca puii de Pekinez nu vor creste prea inalti, ingrijitorii le administrau, in hrana, rachiu de orez. Abia la sfarsitul secolului al XIX-lea, imparateasa Tzu-Hsi interzice aceasta practica, in dorinta de a stopa tendinta de miniaturizare excesiva a rasei.

Cu timpul, Pekinezii au inceput sa fie considerati drept intrupari ale Cainelui Foo – cel care alunga spiritele malefice. Din texte vechi de mai multe secole aflam ca „imparatul este permanent insotit de caini si aparitia lui este, deseori, anuntata de latratul micutilor – un semn pentru ca cei de rang inferior sa-si plece capetele.”

Timp de aproape un mileniu, Pekinezii au fost considerati animale sfinte, erau crescuti cu mare strictete in incinta palatului imperial (Cetatea Interzisa), iar cel care indraznea sa fure un exemplar era ucis cu pietre.

Relatari despre existenta Pekinezilor ajunsesera pana pe continentul nostru, dar europenii au putut vedea pentru prima data un Pekinez, abia cu ocazia celui de-al doilea razboi al opiumului, in 1860, cand au patruns in incinta Palatului de Vara din Orasul Interzis. Desi garzile imperiale si curtenii primisera ordinul sa ucida toti Pekinezii, pentru a nu cadea in mainile „diavolilor straini”, cinci exemplare au supravituit. Din documentele vremii aflam ca nici unul dintre acesti caini nu cantarea mai mult de 6 pounds (2,7 kg), amanunt care le indica englezilor ca aveau de-a face, intr-adevar, cu exemplare de cea mai buna calitate.

Caracteristici

Actualul Standard al rasei stabileste talia la 15-25 cm, iar greuatea la 2,5-5,5 kg. Pekinezul trebuie sa fie un caine mic, scurt pe picioare si compact, cu cap lat, oase grele si coaste foarte arcuite. Roba extravaganta, caracteristica rasei, are aproape orice culoare si este alcatuita din par lung, foarte des, cu firul drept, nu matasos. Si constructia capului este foarte importanta, fiind unul dintre elementele care definesc un Pekinez „adevarat”: cap mare in raport cu corpul, craniu scurt si lat intre ochi, stop foarte pronuntat, bot cat mai scurt, lat si cu riduri.

Temeramentul este si el definitoriu: Pekinezul are un curaj aproape nebunesc, este sensibil si foarte atasat de stapani, cu strainii purtandu-se distant, este incapatanat, mandru si independent. Pekinezul este atat de „capos” incat s-ar putea sa refuze chiar si 2-3 zile hrana, pentru a-i arata stapanului cine este adevaratul sef in casa.

Culmea este ca aproape toti cei care au un Pekinez il admira tocmai pentru pesonalitatea lui! Trebuie sa mai spunem ca este o rasa de catei cam latraciosi, buni paznici. Desi stie sa fie si vesel si jucaus, Pekinezul nu este indicat pentru familiile cu copii, mai ales atunci cand copiii au mai putin de 10 ani.

Probleme de sanatate

Majoritatea exemplarelor corect intretinute ating varste de 15-17 ani. Principalele probleme de sanatate ale Pekinezilor sunt racelile si pneumoniile, afectiunile dermatologice (datorate, in principal, alimentatiei si proastei intretineri a parului), hernia de disc, luxatia genunchiului, entropionul, afectiuni cardiologice si probleme respiratorii.

Obezitatea este foarte frecvent intalnita in cadrul rasei, iar, de cele mai multe ori, femelele nasc cu mare greutate. In fine, stapanii trebuie sa fie foarte atenti la ochii Pekinezilor.

Avand fata aproape plata si ochii usor proeminenti, globul ocular este expus la tot felul de accidente, pornind de la mici zgarieturi, pana la iesirea din cavitate. Pentru a preveni aparitia de ulceratii, infectii sau chiar pierderea ochiului, adresati-va medicului imediat ce observati ca Pekinezul dumneavoastra tine un ochi mai inchis, lacrimeaza excesiv ori clipeste mai des.