PC se retrage imediat din guvern si intra în opozitie
Consiliul National al PC, convocat de presedintele Dan Voiculescu si-a început lucrarile, duminica, cu prezentarea Rezolutiei Biroului Politic al formatiunii, privind iesirea imediata de la guvernare, textul fiind citit de la prezidiu de catre deputatul Daniela Popa.
Rezolutia PC privind retragerea de la guvernare a fost votata cu unanimitate de voturi de membrii Biroului Politic, mandatat, în luna Iunie a acestui an, de catre Consiliul National sa ia aceasta decizie, în cazul în care nici una dintre propunerile parlamentare ale PC nu va fi adoptata de catre partenerii de guvernare.
Potrivit rezolutiei PC, s-a decis retragerea imediata a reprezentantilor formatiunii din Guvern si trecerea în Opozitie, în acest sens, toti reprezentantii partidului din Executiv urmând a-si prezenta demisia.
PC a mai decis intensificarea dialogului politic si a eforturilor parlamentare pentru trecerea initiativelor PC în forul legislativ si sustinerea în continuare, din Parlament, a tututor proiectelor care vor contribui la stabilitate politica, dezvoltare economica si integrare europeana.
Decizia privind iesirea de la guvernare a fost luata, potrivit Rezolutiei, tinându-se cont de „grava criza politica creata de presedintele Traian Basescu, PD si Theodor Stolojan, cu atac direct asupra premierului si a PNL”, si „considerând îndeplinirea obiectivului pentru care a acceptat sa intre la guvernare, anume stabilitatea politica, si integrarea europeana”.
Dupa citirea Rezolutiei, reprezentantii PC în Executiv si în Parlament îsi prezinta, în fata membrilor Consiliului, bilantul activitatii în perioada în care au fost în coalitie.