Producătorilor nu li s-a părut deloc o problemă să-l distribuie pe talentatul actor în scene de sex.
Partenera lui Bartoş era o tânără actriţă, blondă şi simpatică, pe nume Andreea Pătraşcu. Ulterior, Andreea avea să-l cucerească pe Cabral şi avea să-l ducă în faţa altarului. Poate tocmai de aceea, la vremea respectivă, Andreea s-a delimitat puţin de momentele fierbinţi pe care le filmase alături de Bartoş, explicând că a fost vorba despre o „secvenţă tehnică, nimic mai mult”, consemnează wowbiz.ro.
„Secvenţele de dragoste sunt în general mai dificile, dar m-am concentrat, iar filmarea a decurs foarte usor, la indicaţiile precise ale regizorului Iura Luncaşu. O secvenţă de dragoste este o secvenţă tehnică şi nu presupune nimic mai mult”, spunea viitoarea sotie a lui Cabral.
Bartos a fost ceva mai generos şi a dat mai multe detalii. „Nu am fost mai obosit în viaţa mea ca după secvenţa de amor dintre personajul meu şi Nuţi. Iura a gândit din perspectiva unui ungur şi se ştie că ungurii sunt foarte pasionali. Ba eram jos, ba în pat, ba pe masă, iar în pat, iar pe jos. Au fost vreo 10 duble şi la sfârşit ne-am simţit amândoi de parcă am fi fost la munca câmpului. Abia ne abţineam să nu râdem, dar trebuia să urmăm indicaţiile regizorale. Mi s-a prins şi cămaşa în corsetul ei. A fost cea mai haioasă secvenţă de amor pe care am filmat-o vreodată”, a povestit Pavel Bartoş.