Paula Herlo – ”Iubesc România pentru că am învăţat să trăiesc cu ea!”
– De cînd prezinţi reportaje la „România, te iubesc!”, ce
subiect te-a marcat cel mai tare?
Cel mai mult m-a marcat
reportajul referitor la copiii care au supravieţuit lagărului de la
Cighid. Pe vremea comuniştilor, copiii care aveau deficienţe la
naştere erau trimişi în orfelinate care arătau ca nişte lagăre de
exterminare. Nu primeau mîncare, erau ţinuţi dezbrăcaţi în frig
iarna şi bătuţi. Eu am găsit cîţiva supravieţuitori care au
reuşit să se integreze în societate şi, mai mult, unii dintre ei
duc o viaţă normală.
– Cît timp îţi ia ca să pregăteşti un material, în
general?
Unele reportaje se filmează chiar şi de-a
lungul unui an, în care urmăreşti evoluţia personajului. |nsă,
pentru cele mai multe, execuţia lor nu ia mai mult de două
săptămîni.
– Şi cîţi oameni sînt implicaţi într-un reportaj?
Reporter, cameraman, editor montaj, editor text, documentarist,
producător.
– În ce situaţii ai simţit că vrei să renunţi la un anumit
material?
Uneori simţi că subiectul îţi alunecă printre
degete. Cei implicaţi nu vor să vorbească, alţii se răzgîndesc în
ultimul moment. |nsă, rareori, mi s-a întîmplat să renunţ la
subiect.
– De multe ori, ai revenit asupra unor poveşti. Cît de mult se
schimbă situaţia după ce prezinţi cazurile în
emisiune?
Uneori, situaţia se schimbă radical. De
exemplu, Cati Guguianu, o tînără care a adoptat trei copii, a fost
ajutată, după difuzarea materialului, să se mute într-o casă mai
mare.
Ţară, ţară… te iubesc!
– Cînd te copleşeşte un material, cum treci peste momentul
respectiv?
Eu sînt foarte empatică. Şi, de multe ori, la
filmări, îmi dau lacrimile cînd văd un părinte că plînge pentru
suferinţa copilului lui. |n timp am învăţat să mă stăpînesc, dar
asta nu înseamnă că nu mă afectează. De multe ori, plec acasă cu
poveştile oamenilor şi mă gîndesc cum să-i ajut. Iar atunci cînd
pot, o fac.
– Cum ar arăta, în viziunea ta, o altă
Românie?
România ideală este cea în care eu voi avea
încredere în instituţiile statului.
– Şi… de ce iubeşti România?
Nu mă adaptez uşor
altor locuri şi nici nu-mi plac schimbările. Şi cred că iubesc
România pentru că am învăţat să trăiesc cu ea. E ca într-o
căsnicie: mă scoate din minţi, dar e totuşi a mea. }ara mea.
România, te iubesc!
Duminică, 18.00, PRO TV