”O să închin rugăciuni la toţi zeii pământului, ca să ne ajute să avem teritoriul cel mai bun. Dacă nu va fi, aia e, e o aventură, mi-am asumat lucrul acesta, aşa că sunt pregătită pentru… ce e mai bine! Strategia mea este să mă simt bine şi să profit de fiecare moment, să îmi construiesc viitoare amintiri, să am ce povesti nepoţilor. Abia aştept să văd lemurii, sunt animăluţele mele preferate. Când eram micuţă, un prieten chiar îmi spunea că semăn cu un lemur, pentru că aveam ochii mari şi rotunzi”, glumeşte Paula.
În ciuda optimismului său molipsitor, actriţa mărturiseşte că are o limită pe care nu crede că o poate depăşi, indiferent de consecinţe. ”N-aş mânca gângânii, să mă pui să mânânc ceva scârbos sau să pun mâna pe păianjeni – niciodată! În secunda doi îmi fac bagajele şi ne vedem la aeroport!”, spune convinsă Paula Chirilă.
Cel mai greu va resimţi însă departarea de fiica sa. ”O să îmi fie foarte dor de Carla. Cred că ea nu ştie exact proporţiile acestei plecări, nu ştie unde e Madagascar, i-am explicat în mare parte, dar ea e destul de mică. Nu ştie cât de greu va fi, dar eu i-am zis că mami o să se distreze, merge puţin, se întoarce repede… Cumva, ea nu are noţiunea timpului foarte bine, nu ştie ce înseamnă să lipsesc foarte mult, asta va fi problema”, a mai spus Paula.
”Ultimul Trib”, noua provocare lansată de Antena 1 va trimite trei grupuri extrem de curajoase şi de puternice într-o aventură într-un tărâm plin de pericole şi de neprevăzut: Madagascar! Lor li se alătură, din postura de prezentator, actorul Octavian Strunilă!
Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriţă, Ioana Şulea, Mircea Zamfir şi Roxana Chiperi. Cei şapte sportivi îşi vor măsura puterile cu tribul format din vedete şi cu cel format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Şerban şi cuplul format din Gabriela Popa şi Silviu Geandra. Cel de-al treilea trib, cel al vedetelor, este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuţ Iftimoaie, Paula Chirilă şi Sorin Brotnei.
”Ultimul Trib” este un show adaptat după celebrul format ”Nomads”. Trei triburi – unul de vedete, unul de sportivi şi unul compus din oameni de rând – vor fi trimise în Madagascar, unde vor fi supuse unei aventuri exotice, care le va pune la încercare atât abilităţile sociale, cât şi cele fizice. În ciuda personalităţilor complet diferite ale membrilor, fiecare trib va trebui să îşi dovedească puterea de a rezista sub impactul şocului cultural, dar şi sub presiunea eforturilor fizice.
În fiecare săptămână, aceştia se vor lupta pentru ”Teritoriu”, iar în timp ce tribul câştigător va fi cazat într-un resort de lux şi va fi răsfăţat zilnic, cel de pe locul doi va locui într-un sat alături de localnici, unde membrilor tribului le vor fi trasate sarcini zilnice în schimbul cărora vor primi o porţie simplă de mâncare şi nu neapărat un pat, ci mai degrabă un loc în care să doarmă. Acesta nu este însă nici pe departe cea mai grea situaţie în care se poate găsi un trib: cei care vor fi pe locul trei vor trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime. În plus, la finalul celor şapte zile de încercări grele, membrii triburilor vor fi nevoiţi să se lupte şi pentru a rămâne pe insulă.
Săptămână de săptămână triburile îşi vor măsura puterile în competiţii spectaculoase şi tensionate atât pentru ”Teritoriu”, cât şi pentru ”Eliminare”, pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-şi dezvălui adevărata faţă şi fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat.