– Cum crezi că se va schimba sau adapta industria în viitor?
Va avea loc o trecere de la televiziunea tradiţională ca principal mediu pentru difuzarea acestui gen de materiale către public către noi media precum Youtube şi Netflix. Divertismentul a devenit din ce în ce mai uşor „transmisibil”. Acum există metode noi, rapide şi flexibile de a prezenta publicului materialele audio video, faţă de secolul 20, când exista doar televiziunea clasică. Publicul poate să găsească programe mult mai uşor, în timp ce conţinutul rămâne acelaşi. În continuare, realizăm desene animate, spunem poveşti şi durează la fel de mult să dezvoltăm un program TV. Se schimbă doar modul de livrare a materialului catre public şi cred că este o schimbare binevenită pentru că va creşte audienţa şi informaţia va ajunge mai rapid la oameni.
– La ce să ne aşteptăm de la noul val de „Desene cu Mickey”?
Am inclus în program locuri simpatice din întreaga lume, cum ar fi India şi Rusia şi o mulţime de întâmplări şi peripeţii. Pluto va fi, în sfârşit, mai prezent şi vor urma şi episoade în care Minnie joacă rolul principal. Ne vom distra, de asemenea, cu diferite personaje clasice Disney.
– Care a fost ideea din spatele remake-ului din 1993 cu „Aventurile lui Mickey Mouse”?
Cei de la Disney au venit cu propunerea să creăm desene noi cu Mickey Mouse şi am acceptat provocarea de a explora noi soluţii creative pentru programe cu Mickey în perioada când făceam parte din echipa de dezvoltare de la Animation Television. Răspunsul meu iniţial a fost că noile desene ar putea să fie precum cele vechi, căci îmi placeau foarte mult! M-am gândit cât de distractive şi de amuzante erau pentru mine cele originale din anii 1920 şi 1930 când Mickey era destul de ştrengar, dar un pic mai respectuos, iar desenele erau suprarealiste, adică includeau lucruri amuzante pe care le poţi face doar în animaţie. Desenele cu Mickey au fost inspirate de aceste lucruri şi am vrut să integrăm toate aceste nuanţe pornind de la setul de reguli pe care Walt l-a stabilit în urmă cu mulţi ani, pentru a crea desene moderne.
Am avut aşadar un amalgam de repere Disney. Chiar îmi place designul personajelor şi stilul de animaţie din 1930. Se întâmplau lucruri minunate în regia artistică şi designul de fundal din anii 1950 şi 1960. Sunt mulţi artişti Disney care au făcut lucruri minunate, cu piese de inspiraţie care ne-au ajutat şi de aceea Desenele cu Mickey au devenit un mix al stilurilor din anii 1930 şi 1960.
– Odată cu progresul animaţiei generate pe calculator şi 3D şi cu creşterea popularităţii acestor stiluri de animaţie în rândul copiilor, v-aţi temut de reacţii când aţi ales să aduceţi înapoi stilul clasic al lui Mickey?
Nu, pentru că am văzut copii de patru ani râzând la vechile desene animate făcute în anii 1930 şi 1940. Copiii nu fac diferenţa. Ei se bucură de poveşti şi glume şi sunt o mulţime de desene animate 2D de succes şi filme clasice vechi care sunt încă în topul preferinţelor. Oamenii cumpără şi iubesc în continuare DVD-urile cu desenele clasice Disney. Desenele cu Mickey sunt doar un alt stil de animaţie. Copii reacţionează pozitiv la grafică de calitate, acum ei cresc cu personaje animate imprimate pe ghiozdane, aşa că există o apreciere specială pentru grafica şi design-uri îndrăzneţe.
– Care a fost episodul tău preferat din “Desene cu Mickey”?
Toate au fost amuzante, la fel şi procesul de producţie. Unele dintre ele sunt preferatele mele pentru că au presupus mai puţină muncă din partea mea, căci regizorii au găsit nişte idei foarte amuzante. Am lucrat cu Aaron Springer, unul dintre regizori, şi era minunat să vedem schiţele lui pentru că reuseste mereu să te captiveze cu o poveste plină de glume.
Episodul „Croissant de Triumph” a fost preferatul meu pentru că a fost primul la care am lucrat şi pentru care am explorat tot ce putem face în cadrul acestui program. Eu l-am scris, am creat storyboardul şi a devenit un model pentru întregul serial. A fost punctul de pornire al acestor idei şi primul experiment de laborator cu aceste desene animate.
– „Desenele cu Mickey” sunt mult mai pline de aventuri faţă de „Aventura lui Mickey Mouse” din 1930. Ce trucuri creative ai utilizat pentru a face moderne „Desenele cu Mickey”?
Formatul de 3 minute şi 30 de secunde este foarte dinamic, de aceea trebuie să spunem poveştile foarte repede, pe scurt. Nu ne putem permite să avem pauze sau rupturi de ritm. Alte trucuri ţin de nuanţele cinematografice moderne pe care le-am însuşit de-a lungul anilor. Fiind copil în anii 1970-1980, am urmărit animaţii japoneze aşa că am utilizat anumite tipuri de tehnici ce ţin de stilul Anima (Manga- stil japonez de carte de benzi desenate de animaţie) dar şi diferite tehnici inspirate din animaţiile vizionate de-a lungul anilor cum ar fi desenele cu un design mai grafic specific anilor 1950 precum şi cele cu Bugs Bunny din 1940 care recurgeau la umorul de tip “buf”. Suntem o generaţie de artişti norocoşi căci am avut parte de o istorie plină de experimente şi putem aplica şi integra diferite elemente învăţate de-a lungul timpului în tehnicile noastre pentru a crea poveşti. Avem, de asemenea, tehnologie nouă care ne permite să realizăm mişcări de cameră mai sofisticate, compoziţie sau aplicare de culoare care ar fi fost mai greu de realizat în era pre-digitală. Acum, când totul se realizează digital, putem să construim modele 3D dacă avem nevoie şi să realizăm diverse efecte speciale mult mai rapid ca acum 10-20 de ani.
– Acest lucru vă permite să fiţi mai creativi, punând accentul pe caracteristicile altor personaje?
Da, avem mai multe instrumente la dispoziţie.
– Crezi că dragostea pentru desene animate este fără vârstă?
Cu siguranţă! Cred că oamenilor le place să râdă, iar noi, cei care lucrăm în acest domeniu, avem un simţ al umorului pe care nu îl putem reprima. Uneori, ni se întâmplă să iasă la iveală în cele mai nepotrivite momente. Este important să fructificăm bucuria oamenilor şi să identificăm cele mai bune glume. Oameni de toate vârstele reacţionează pozitiv la „Desenele cu Mickey”, văd copii de patru ani, dar şi de 11 ani care râd privindu-le şi, în egală măsură, bunicii lor le apreciază şi spun: „Îmi amintesc de vechile desene animate pe care le vedeam la cinema”, ceea ce ne bucură.
– Care este personajul Disney preferat?
E greu să spun un singur nume. Cu siguranţă îmi place Mickey Mouse, este un mic ştrengar ironic şi prietenos. El este bunicul tuturor desenelor animate şi este un lucru special să te joci cu el şi prietenii lui. Toate personajele din programele cu Mickey Mouse sunt foarte amuzante.
– Stiu ca esti un producător de desene animate de succes care a luat parte si la realizarea episoadelor din” Laboratorul lui Dexter” şi „Power Puff Girls”. Cum te-ai hotărât să intri în domeniul animaţiei?
Întotdeauna am avut inclinaţii artistice şi mi-au plăcut desenele animate. Ma gândeam să devin ilustrator sau să urmez o cariera în domeniul benzilor desenate, poate chiar în animaţie, aşa că am început să mă interesez de scoli de artă şi mi s-a părut foarte interesant programul de la Cal Arts. M-a atras întrucât erau implicate atât de multe aspecte în procesul de animaţie. Nu e vorba doar despre un simplu desen, ci sunt desene în mişcare care presupun sunete, muzică şi multe elemente care se îmbină. M-am gândit că mi-ar plăcea să fac asta după ce termin studiile. Hollywood-ul era la îndemână aşa că am vizitat mai multe studiouri, cu portofoliul sub braţ. Am început să creez personaje şi am muncit mult. Am întâlnit o mulţime de oameni interesanţi, foarte creativi, am lucrat împreună cu ei şi astfel a prins contur cariera mea.
– Ce proiecte ne mai pregăteşti?
Mickey Mouse, Mickey Mouse, Mickey Mouse! Suntem prinşi cu „Desenele cu Mickey”, aşa că fiţi pe fază!