Paul McCartney vorbește cu regretatul George Harrison prin intermediul unui copac
Paul McCartney susține că încă vorbește, prin intermediul unui copac, cu prietenul și fostul coleg de trupă George Harrison, decedat în 2001, din cauza unui cancer pulmonar.
Potrivit lui McCartney, Harrison era pasionat de horticultură și un grădinar împătimit. Acesta i-a oferit un brad pe care McCartney l-a plantat lângă poarta casei sale. Macca spune că spiritul acestuia s-a infiltrat în acel copac. “George a intrat în pomul acela, pentru mine. Sper că este fericit acolo”, a spus artistul.
“Dimineață, când am plecat de acasă, am coborât din mașină, m-am apropiat de poartă și l-am salutat. Am spus ‘Salut, George!””, a continuat acesta.
McCartney: Îl salut pe George ori de câte ori trec pe lăngă el
“Știi, bradul acesta crește mare și puternic. Și mă întoarce în timp, îmi amintește de vremea când am făcut autostopul cu George. Este un fel de prezență mereu prezentă, dacă mă pot exprima așa. Mi se pare foarte tare. El mi l-a oferit, eu doar l-am plantat. Dar apoi, cu trecerea anilor, a devenit o prezență constantă. Ori de câte ori trec pe lângă el, îl privesc și-mi spun “Acesta este pomul pe care mi l-a dat George”, a spus legendarul muzician britanic.
Cei doi artiști au fost parte din trupa britanică The Beatles, împreună cu John Lennon și Ringo Starr.
CITEȘTE ȘI: Kevin Bacon le-a dedicat caprelor sale hitul “Creep” al celor de la Radiohead
Pentru albumul “McCartney III”, artistul s-a “consultat mental cu John”
Paul McCartney, care tocmai și-a lansat noul album, “McCartney III”, a căutat inspirație la fostul său coleg, John Lennon, și el decedat, în decembrie 1980. Artistul a menționat că s-a “consultat mental cu John” în timp ce lucra la noul material discografic. Albumul, al 18-lea solo din cariera sa, a fost foarte lăudat de critici. A fost primul său material discografic de la „Flowers in the Dirt”, lansat în 1989, care a ocupat poziția întâi în topurile britanice.
FOTO: Profimedia