Paul Ipate și Diana Cavallioti prezintă a 9-a ediție a Premiilor Gopo
Gala Premiilor Gopo va fi transmisă în direct pe TVR2 și Radio România Cultural și online pe www.premiilegopo.ro și www.tvrplus.ro, începând cu ora 19.00.
Paul Ipate s-a născut pe 17 martie 1985 în București și a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, secția Actorie. A început să facă teatru chiar din timpul studenției, primele sale roluri fiind A fost odată… în Brooklyn, Chirița of Bârzoieni și Ferdinand al VIII-lea Regele Spaniei, toate pe scena Teatrului de Comedie din București.
În paralel, Paul a început să cocheteze și cu televiziunea și cu filmul, primul rol fiind, totodată, și unul principal – tragicul soldat Costi din cel de-al doilea lungmetraj al lui Radu Muntean, Hârtia va fi albastră (2006).
Din filmografia sa fac parte o sumedenie de scurtmetraje precum și alte patru filme de lungmetraj, toate lansate în marile festivaluri internaționale de profil și primite cu laude de către critica de specialitate: California Dreamin’ (Cristian Nemescu, 2007), Portretul luptătorului la tinerețe (Constantin Popescu, 2010), Visul lui Adalbert (Gabriel Achim, 2011) și, nominalizat în acest an la nu mai puțin de 17 categorii – un record absolut în istoria Premiilor Gopo -, Quod erat demonstrandum (Andrei Gruzsniczki.) Paul Ipate a fost nominalizat la categoria Tânără speranță la chiar prima ediție a Premiilor Gopo.
Diana Cavallioti s-a născut pe 18 mai 1986 la Galați, a studiat la Liceul Dinu Lipatti, a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, secția Actorie, clasa profesor universitar doctor Florin Zamfirescu și a făcut un master în Commedia dell”Arte.
A debutat în regia lui Lazlo Bocsardi, alături de Sorin Leoveanu, Coca Bloos, Marius Stănescu, Florin Zamfirescu în spectacolul „Hamlet”, la Teatrul Metropolis, cu rolul Gertrude. În timpul facultății, a jucat în patru spectacole de teatru regizate de Valeria Sitaru, iar debutul în film a venit tot pe băncile școlii, în 2005, cu un rol în filmul lui Dan Pița, Second Hand.
Au urmat roluri în multe scurtmetraje, dar și în lungmetraje semnate de Nae Caranfil (Restul e tăcere, 2007), Cristian Mungiu (Amintiri din Epoca de Aur, 2008) sau Anca Damian (O vară foarte instabilă, 2014). De curând, actrița a putut fi văzută în serialul produs de HBO Europe în România, Umbre. Diana Cavallioti este dublu-nominalizată la Premiile Gopo. Ambele nominalizări datează din 2010, pentru categoriile Cea mai bună actriță în rol secundar – rolul Ana din filmul de debut al Ancăi Damian, Întâlniri încrucișate și Tânără speranță.
Printre actorii care se vor urca pe scena Premiilor Gopo pentru a înmâna mult-râvnitele statuete îi amintim pe Emilian Oprea, Andreea Vasile, Costel Cașcaval, Ioana Blaj, Ștefan Velniciuc, Constantin Florescu, George Piștereanu, Emilia Popescu.
Pe lângă cele mai așteptate trofee ale serii (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor), din programul serii nu vor lipsi Premiul pentru Întreaga Carieră – oferit actriței Coca Bloos, Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate – acordat actriței Eugenia Bosânceanu, precum și Premiul Special, înmânat animatorului Ion Truică.
Vă reamintim pe această cale că, la această ediție a Galei Premiilor Gopo, Quod erat demonstrandum (17 nominalizări) este urmat în clasament de Closer to the Moon, cu 12 nominalizări, Poarta Albă, cu 6 nominalizări și O poveste de dragoste, Lindenfeld, cu 5 nominalizări.
Gala Premiilor Gopo 2015 este organizată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei Municipiului București prin Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București și Babel Communications.
Co-organizator: Teatrul Național București I. L. Caragiale.