Paul Ipate, marele câştigător de la Ferma Vedetelor: Ce va face cu cei 50.000 de euro?
El a ajuns în finală împreună cu Maria Constantin şi cu Vasile Calofir şi a fost desemnat „Fermierul anului 2016” după două dueluri. Paul Ipate a declarat că va declara jumătate din bani unei acţiuni caritabile, iar restul banilor îi va folosi pentru a călători, dar şi pentru a-şi ajuta familia şi prietenii.
Paul Ipate şi Jojo, detalii picante despre relaţia lor amoroasă
„Nu mi-am dorit bani, am tot spus lucrul ăsta, că nu e vorba despre bani aici. Este vorba despre cu totul altceva. Jumătate din bani se vor duce acolo unde trebuie să se ducă, dar nu vorbesc despre asta pentru că nu îmi place să vorbesc despre chestiile de caritate pe care le fac. Cu restul de bani voi face ce am făcut şi până acum cu banii pe care i-am câştigat: familie şi călătorii”, a declarat Paul Ipate, potrivit libertatea.ro.